„Religia este privită de oamenii de rînd ca adevărată, de inteligenți ca falsă și de conducători ca utilă”. Privită prin lentila gnostică, fraza devine și mai tăioasă. Dacă religia îți spune ce să crezi, de cine să te temi și cui să te supui, mai cauți adevărul sau doar urmezi un program?
Gnoza pornește de la o idee incomodă: poate că adevărul nu trebuie primit de la un preot, o carte sau o instituție. Poate că trebuie recunoscut în propria conștiință. În această perspectivă, închisoarea nu are gratii. Are frică, vinovăție, dogme și promisiunea unei salvări condiționate. Ți se spune că ești „păcătos”, că trebuie să te supui, să te rogi, să respecți ritualul și să cauți salvarea în exterior.
Dar dacă tocmai această căutare în exterior te ține captiv? Gnosticul pune întrebarea pe care orice sistem bazat pe autoritate preferă să nu o auzi: Dacă Sursa este în tine, cine are nevoie să ți-o vîndă din exterior? Trezirea nu înseamnă să schimbi o religie cu alta, înseamnă să începi să gîndești fără permisiune.
Nu mai întreba „Ce trebuie să cred?” Întreabă: „Cine a avut nevoie să mă învețe să uit cine sunt?” Și de aici începe ruptura de program.
Mara Marina
