Etniile au fost adeseori produsul unor alianțe tribale, care s-au format fie prin mobilizarea împotriva unui pericol comun, fie pentru a supraviețui în condițiile vitrege ale mediului; în loc să se dușmănească neîncetat, triburile învecinate puteau alege calea cooperării și a schimbului de resurse, oameni și obiceiuri. Vecinii optau pentru stabilirea unor relații de rudenie, astfel încît să se perceapă ca neamuri și să se tolereze reciproc în gestionarea aceluiași teritoriu, iar modul cel mai sigur și mai firesc de înrudire era prin căsătorii intergrupale.
În unele regiuni, asemenea procese sunt foarte vizibile. Un studiu de antropologie efectuat pe 32 de societăţi contemporane de vînători-culegători a dezvăluit că, în aceste populații, indivizii de ambele sexe aveau libertatea să aleagă tribul în care să se stabilească cu traiul (cel natal sau unul învecinat); fraţii şi surorile puteau trăi împreună sau separat, iar foarte mulţi membri ai tribului nu erau rude apropiate unii cu alții [Hill et al., 2011].
După toate probabilităţile, această situaţie este rezultatul unui schimb intertribal de oameni care a durat vreme de secole şi a creat un șir de triburi înrudite mozaical, care însă nu au reuşit să se consolideze în uniuni tribale de anvergură şi continuă să-şi păstreze identitatea tribală locală din raţiuni ierarhice, ecologice şi din cauza circumstanţelor istorice. Aceste comunităţi tribale au devenit structuri relativ transparente pentru intruşi și întrețin relații prietenoase datorită legăturilor de rudenie stabilite de-a lungul generaţiilor; aproape jumătate din membrii unor asemenea comunităţi din zilele noastre nu sunt rude apropiate între ei, ci indivizi care au ajuns în trib pe calea mariajelor mixte.
Potrivit opiniei unuia dintre autorii studiului, antropologul Kim R. Hill, cauza interrelaţionării atît de intense între triburile studiate ar fi rezidat în dorinţa triburilor de a profita de beneficiile cooperării, care le-a oferit acelor triburi, altfel izolate, cunoştinţe suplimentare utile (de exemplu, arta aprinderii focului); pentru triburile studiate această strategie s-a dovedit a fi de succes, odată ce ele au supravieţuit. Este vorba aici de o formă de evoluţie culturală care a preluat parţial funcţiile selecţiei naturale bazate pe rudenie.
Schimbul cultural facilitat de căsătoriile dintre clanuri și triburi constituie, așadar, o practică uzuală în societățile de vînători-culegători, miza fiind dobîndirea rapidă a unor deprinderi folositoare; bunăoară, la pigmeii din tribul bayaka din Congo, pe calea căsătoriei indivizilor din diferite familii sunt transmise cunoștințele despre plantele medicinale și nutritive. Acesta e un exemplu de dobîndire cumulativă a culturii [Salali et al., 2016]. Totuși, să avem în vedere că există unele diferențe între gradele de rudenie în grupurile de fermieri și în cele de vînători-culegători. Cele de agricultori, fiind mai largi, au posibilitate să limiteze relațiile conjugale în cadrul grupului, deci ele practică o endogamie mai pronunțată, respectiv gradul de înrudire dintre membrii grupului este mai înalt [Walker, 2014].
Într-adevăr, societăților agricole, mai dezvoltate numeric, le este caracteristică o rată mai înaltă a mariajelor endogame decît societăților de vînători-culegători; în literatura de specialitate se vorbește în termeni de înrudire intensivă (intensive kinship system) și de înrudire extensivă (extensive kinship system). Societățile agricole au practicat sistemul de înrudire intensivă, deoarece, în așa mod, au reușit să-și consolideze și să-și sporească dimensiunile grupului, pentru a face față provocărilor pe care le impuneau muncile grele în cîmp, precum și din necesitatea de a proteja roada și teritoriul. Iar ritualurile elaborate și tradițiile complexe au contribuit la coeziunea grupului [Bailey et al., 2014; Bittles, Black, 20102; Walker, Bailey, 2014].
Însăși prezența frontierelor dintre grupurile statornicite presupune o pavăză în fața amestecului. Totodată, relațiile strînse de rudenie la agricultori au permis să se evite fragmentarea excesivă a proprietății sau cedarea ei unor indivizi din afara cercului de rudenie [Yalman, 1967; Harrell, 1997; Obeyesekere, 2008, apud Shenk et al., 2016]. În asemenea comunități, dacă soțul unei femei moare, ea trece adeseori în casa cumnatului, această obligație fiind fixată prin tradiții și lege.
(va urma)
