Foarte puțini istorici ar considera afirmațiile lui Pavel din 1 Corinteni 15 ca fiind credibile. Sunt, după cum recunoaște chiar Pavel, zvonuri, deoarece Pavel nu a fost martor personal la eveniment.
Nu ni se spune cînd s-a întîmplat. Nu ni se spune unde s-a întîmplat. Nu ni se dau numele nici unuia dintre acești „500”. Nu ni se spune cum a apărut Iisus sau cît timp a durat. Nu ni se spune ce a spus (dacă a spus ceva), nu ar fi fost acestea printre cele mai semnificative cuvinte pe care le-ar fi rostit Isus? Nu ni se spune dacă oamenii au putut să-l atingă, cel puțin ne-am aștepta ca zecile de oameni bolnavi care probabil au fost acolo să vrea să-L atingă pe Hristosul înviat pentru a primi vindecare.
Nici un alt scriitor contemporan, inclusiv istoricii care au manifestat un interes deosebit pentru evenimentele din Palestina, nu menționează acest eveniment extraordinar și demn de remarcat. Nici un alt scriitor al Noului Testament nu face referire la acest presupus eveniment Acest ultim punct este semnificativ. Trei dintre scriitorii Evangheliilor s-au străduit să demonstreze realitatea învierii lui Iisus din morți, oferindu-ne timpuri, locuri, cui i s-a arătat, chiar și faptul că a fost văzut mîncînd și că oamenii au putut să-L atingă.
De ce nu au oferit autorii Evangheliilor această dovadă extraordinară pentru a-și susține afirmațiile despre Hristosul înviat? De ce nu menționează nici un alt autor al Noului Testament acest eveniment remarcabil? Oamenii vor sublinia, fără îndoială, că acesta este un „argument din tăcere”. Adevărat, este. Dar unele tăceri trebuie explicate, iar aceasta este cu siguranță una dintre ele.
Mihai Ursu
