*Judecătorul s-a uitat la bărbatul care împușcase pe președintele egiptean Anwar el-Sadat și l-a întrebat cu calm:
—De ce l-ai ucis?
— Pentru că era laic, a răspuns asasinul.
Judecătorul s-a încruntat.
— Ce înseamnă „laic”?
Bărbatul a ezitat o secundă.
— Nu știu.
Într-un alt proces, acuzatul încercase să-l asasineze pe scriitorul Naguib Mahfouz.
— De ce l-ai înjunghiat? a întrebat judecătorul.
— Pentru că a scris un roman împotriva religiei.
— L-ai citit?
— Nu.
Într-o a treia sală, un alt bărbat era judecat pentru uciderea intelectualului Farag Fouda.
— De ce l-ai ucis?
— Pentru că nu avea credință.
— De unde știi?
— Stă scris în cărțile lui.
— În care?
Tăcere.
— Nu știu. Nu le-am citit.
— De ce nu le-ai citit?
Bărbatul și-a plecat capul.
— Nu știu să citesc, nici să scriu.
În toate cele trei cazuri, tiparul era același.
— Se ucidea pentru idei pe care nu le înțelegeau.
— Se condamna pentru cuvinte pe care nu le citiseră.
— Se ura pentru concepte pe care nu le știau să le definească.
Nu era convingere. Era repetiție. Nu era credință. Era ecou.
Nu era certitudine. Era obediență oarbă. Violența nu s-a născut din gândire. S-a născut din absența ei. Ura nu se propagă prin cunoaștere. Se propagă acolo unde cunoașterea nu ajunge. Și de fiecare dată când o societate renunță să educe, nu creează ignoranți, ci arme umane care nu știu de ce trag, dar sunt dispuse s-o facă. Acesta este prețul invizibil al ignoranței. Și întotdeauna îl plătește cineva care n-a făcut nimic ca să-l merite.
Alaa Al Aswany, scriitor egiptean
