Gambitul fenotipic și paternitatea partajată…
Daca privim procesele evolutive din punctul de vedere al genelor, înțelegem că un comportament altruist este, de fapt, un egoism genetic camuflat (de aici şi termenul „gena egoistă”), deoarece altruismul sau actul de eroism în luptă are ca resort nu sacrificiul complet dezinteresat al individului, ci se încadrează într-un calcul subtil (fie și inconștient), prin care se urmărește supravieţuirea şi promovarea unei mulțimi de gene înrudite din populaţie.
Este sugestiv în acest sens termenul introdus de biologul evoluţionist Bobbi S. Low – phenotypic gambit („gambitul fenotipic”), care transmite următoarea idee: atunci când examinăm un comportament ce, aparent, aduce prejudicii individului (gambit înseamnă jertfire), trebuie să luăm aminte că acest comportament este rezultatul unei îndelungate interacţiuni între gene, mediul de viață și selecția naturală, prin urmare, e posibil ca acest comportament să fie optim comparativ cu alternativele disponibile şi, în plan statistic, pe termen lung și la scară largă, el oferă avantaje întregii populaţii [Low, 2000, p. 13].
Să ne amintim că, în jocul de șah, gambitul este o tactică des aplicată: jucătorul sacrifică un pion, un turn sau regina, pentru a obține un avantaj în atac. Sacrificarea unei piese poate aduce într-un final victoria pe tabla de șah. În natură și în viața socială a sapienșilor, exemplele de sacrificiu și de pagubă individuală – dar însoțite de câștigul colectiv – sunt numeroase și pot lua forme foarte sofisticate.
O ilustrare a modului în care funcționează „gambitul fenotipic” ne oferă practica ciudată a paternității partajate (partible paternity), răspândită printre triburile de amerindieni din zonele nemuntoase ale Americii de Sud (deci e o practică endemică). În acele triburi, se obișnuiește ca o femeie să aibă contacte sexuale cu mai mulți bărbați, iar copilul născut va fi recunoscut ca posibil urmaș de fiecare dintre acești bărbați. Avantajul femeii este că ea beneficiază de resurse pentru întreținere din partea mai multor bărbați, ceea ce sporește șansele de supraviețuire a copiilor; pentru cercetători a fost mai dificil să înțeleagă avantajele pe care le obțin bărbații, de vreme ce ei nu au certitudinea că sunt tații biologici ai copiilor care se nasc din relații sexuale partajate.
Au fost propuse câteva ipoteze și ele toate converg spre ideea că practica paternității partajate oferă avantaje grupului în întregime, chiar dacă indivizii luați în parte pot fi defavorizați reproductiv. Practica are, probabil, rădăcini atât culturale, cât și evolutive și, după toate evidențele, a avut o miză adaptivă pentru asigurarea unei natalități înalte și pentru supraviețuirea per ansamblu a grupului, iată de ce s-a consolidat ca strategie maritală la amerindienii sudici [Walker et al., 2010].
Mai exact, pot fi invocate următoarele raționamente evolutive: zona populată de acești amerindieni este foarte săracă în resurse (fapt menționat detaliat și în scrierile antropologului Claude Lévi-Strauss), ceea ce face dificilă îngrijirea copiilor, însă coparticiparea mai multor indivizi adulți asigură hrana necesară pentru creștere; apoi, în relații sexuale cu aceeași femeie deseori sunt implicați bărbații înrudiți, ceea ce, însumat, conduce la o răspândire mai sigură a genelor lor comune, fiindcă se nasc copii într-o măsură oarecare înrudiți cu fiecare dintre acești bărbați.
Cu alte cuvinte, sacrificiul reproductiv individual e compensat de câștigul reproductiv colectiv. Există și următoarea nuanțare: paternitatea partajată provoacă competitivitate și ostilitate între bărbați atunci când o femeie are parteneri din clanuri sau sate diferite, deci atunci când acei bărbați nu sunt înrudiți între ei [Walker et al., 2015]; or, în asemenea cazuri nu mai există un câștig reproductiv colectiv în beneficiul unui singur grup înrudit.
În România, cartea o găsiți aici:
În Republica Moldova, aici:
