Maria Ioana Cantacuzino (cunoscută mai târziu sub pseudonimul Oana Orlea) era o copilă născută într-o familie de viță nobilă. La 16 ani, avea preocupările oricărei adolescente: prima iubire, rochiile, prieteniile. Totul s-a sfârșit în ziua în care Securitatea a smuls-o din viața ei liniștită pentru „crima” de a fi știut despre niște prieteni care difuzaseră manifeste anticomuniste. Nu făcuse nimic violent, pur și simplu nu i-a turnat.
Povestea din culise, pe larg: Anchetatorii nu au avut nici o milă pentru faptul că în fața lor stătea o fetiță. A fost supusă unui interogatoriu psihologic devastator, ținută în celule mizere, fără lumină, laolaltă cu hoți de rând și criminale, pentru a fi înfricoșată și distrusă. A fost condamnată și trimisă la închisoarea de femei Mislea. Aici, însă, în loc să cedeze și să înnebunească de spaimă, copila de 16 ani a descoperit solidaritatea elitelor. A cunoscut femei extraordinare, profesoare, soții de demnitari sau eroine ale rezistenței, care au luat-o sub aripa lor. Au învățat-o limbi străine în secret, i-au povestit istorie și i-au șoptit poezii. Oana Orlea s-a maturizat forțat în cel mai cumplit loc de pe pământ, dar a refuzat să lase sistemul să o dezumanizeze. Mai târziu, ajunsă în Franța, a publicat memoriile acestei copilării furate, lăsând lumea occidentală fără cuvinte.
Morala: Răutatea absolută nu ține cont de vârstă, dar nici curajul. Oana Orlea a demonstrat că și dintr-un copil aruncat într-o groapă de întuneric se poate ridica o voce atât de clară și de puternică, încât va răsuna peste decenii pentru a demasca tirania
