La 5 august 1966, mareșalul Gheorghi Jukov i-a acordat scriitorului Konstantin Simonov un amplu interviu despre Bătălia Moscovei. Era destinat documentarului „Dacă îți este dragă casa ta”, realizat la 25 de ani de la luptele din 1941. Filmul a apărut în 1967, după intervenții și tăieturi ale aparatului politic militar sovietic. Potrivit lui Vladimir Pozner, înregistrarea integrală a interviului cu Jukov trebuia chiar distrusă, dar tatăl său a salvat pelicula și a trimis-o într-o arhivă. Versiunea filmată integrală a fost difuzată la televiziunea rusă abia la 4 mai 2010.
Ce spunea Jukov atât de incomod?
În seara de 7 octombrie 1941, Stalin l-a chemat la Moscova. Jukov povestește că dictatorul i-a arătat harta și i-a spus că nu reușea să obțină o imagine clară asupra frontului: „Unde este inamicul, unde sunt trupele noastre?” Jukov a plecat imediat spre comandamentul Frontului de Vest.
Ceea ce a găsit era aproape catastrofal. Legătura cu numeroase unități încercuite la Viazma fusese întreruptă, iar Jukov afirmă foarte direct că „toate drumurile spre Moscova erau, în esență, deschise”. Pe linia Mojaisk existau doar forțe reduse, incapabile să oprească singure o ofensivă germană puternică.
La 15 octombrie, pe un front de peste 300 km, Jukov spune că dispunea de numai aproximativ 90.000 de combatanți activi. Întrebat dacă era sigur că linia Mojaisk putea fi menținută, răspunsul său a fost fără echivoc: „deplină încredere, desigur, nu aveam”.
Din această cauză fusese pregătită o a doua linie defensivă în spatele frontului, iar comandanții armatelor primiseră ordine secrete ca, dacă Mojaiskul nu putea fi ținut, să se retragă organizat pe noua poziție. Jukov considera perioada 6–13 octombrie 1941 cea mai periculoasă pentru Moscova, chiar mai periculoasă decât momentul ulterior când germanii au ajuns fizic mai aproape de capitală, deoarece la începutul lui octombrie Wehrmachtul dispunea încă de formațiuni blindate puternice și relativ intacte.
Jukov recunoaște și o realitate incomodă despre milițiile populare ale Moscovei. Printre voluntari se aflau oameni de știință, ingineri, lucrători culturali și oameni trecuți de prima tinerețe, mulți fără pregătire militară corespunzătoare. Au fost obligați să învețe războiul direct în luptă. Jukov considera totuși mobilizarea lor justificată de pericolul extrem în care se găsea capitala.
Un alt lucru contrazice imaginea unei conduceri sovietice care ar fi pregătit din timp genial fiecare etapă a victoriei. Întrebat când a conceput contraofensiva de iarnă, Jukov răspunde că până în primele zile ale lui decembrie nu exista în planul lor o contraofensivă generală. Obiectivul fusese pur și simplu oprirea și epuizarea germanilor. Abia când informațiile au indicat că ofensiva germană își pierduse forța, comandamentul sovietic a decis să transforme contraatacurile într-o ofensivă generală.
Și mai spune ceva important: trupele sovietice încercuite la vest de Viazma, deși practic condamnate, au continuat să lupte și au ținut ocupate forțe germane importante. Jukov le atribuie meritul de a fi câștigat timpul necesar pentru organizarea apărării Moscovei.
În jurul aceluiași proiect cinematografic au existat și probleme cu prezentarea marilor epurări militare: potrivit relatării lui Pozner, materialele referitoare la procesele lui Tuhacevski, Blücher, Egorov, Iakir și alți comandanți eliminați de Stalin au trebuit scoase din film.
Interviul nu spune că victoria sovietică a fost un accident și nici că Armata Roșie nu ar fi avut merite. Dimpotrivă, Jukov vorbește cu admirație despre rezistența soldaților, marinari, miliții și unități încercuite. Dar distruge imaginea propagandistică a unui război permanent controlat de o conducere infailibilă.
În octombrie 1941, Stalin nu știa cu precizie unde se aflau propriile armate. Fronturi întregi își pierduseră comunicațiile. Moscova avea în față breșe uriașe. Comandamentul nu era sigur că va putea opri Wehrmachtul. Iar contraofensiva victorioasă din decembrie nu fusese un plan genial pregătit cu luni înainte, ci o decizie luată atunci când germanii ajunseseră la limita puterilor lor.
Poate tocmai de aceea mărturia lui Jukov era atât de incomodă: victoria sovietică rămânea uriașă, dar drumul până la ea fusese mult mai aproape de prăpastie decât admitea legenda oficială.
