Efectele stereotipurilor și preferințelor rasiale ies în vileag și la nivel de comunicare virtuală. În general, selectarea partenerilor în mediul online este mai puțin endogamă decât în offline [Potarca, 2017], iar platformele sociale au sporit rata căsătoriilor interrasiale [Ortega, Hergovich, 2017], dar schimbările nu sunt dramatice. Astfel, în baza analizei a circa un milion de profiluri de pe site-urile de cunoştinţe din SUA, în perioada anilor 2009-2010, s-a stabilit că există o predilecție rasială vădită în selectarea potenţialilor parteneri de comunicare şi de relaţie. Deşi în chestionare au declarat că nu le pasă de criteriul rasial, peste 80% dintre albi au contactat doar albi şi mai puţin de 5% dintre ei au contactat afro-americani.
Totodată, există diferenţe sesizabile între comportamentul albilor şi cel al afro-americanilor: dacă albii (în special femeile) preferă într-o măsură mai mare să comunice doar cu cei din rasa lor, afro-americanii manifestă interes și pentru relaţionarea cu albi. În opinia cercetătorilor, această înclinaţie a afro-americanilor poate fi explicată prin dorinţa de a-şi crește statutul social prin căsătorii cu albii, care încă se află în vârful ierarhiei sociale americane. Per ansamblu însă, în relațiile stabilite online oamenii îi preferă pe cei similari cu ei [Hitsch et al., 2010].
Se impune menționarea încă a unui aspect delicat – autoidentificarea copiilor care rezultă din căsătoriile interrasiale. De regulă, majoritatea copiilor birasiali tind să se identifice cu una dintre rasele de origine. Opțiunea lor e adeseori determinată de mediul cultural în care au crescut, dar mai ales de fenotipul care îi caracterizează într-o mai mare măsură (asta explică de ce mulatrii din SUA, care au o pigmentație pronunțată a pielii, se percep pe sine ca afro-americani); alteori, atunci când fenotipul intermediar permite, identificarea se face cu rasa de origine care e mai convenabilă social. Însă, indiferent de opțiunea aleasă, se întâmplă frecvent confuzii și ezitări serioase în autoidentificarea etnorasială. Apoi, copiii birasiali întâmpină uneori probleme serioase de integrare în unul sau în ambele grupuri de origine ale părinţilor.
În societăţile (neo)coloniale, precum Brazilia, metisajul nu a dus la o „fuziune idilică” între grupuri; metişii erau, de regulă, supuși segregării şi constituiau o clasă aparte, neasociată direct cu grupurile rasiale din care proveneau părinții lor [apud Jucquois, 20052, p. 323]. Încă la sfârşitul secolului XIX, în Brazilia exista politica atragerii imigranţilor albi pentru „îmbunătăţirea prin albire” (improvement-through-whitening) a populaţiei ţării și aceste politici de segregare continuă să fie și azi aplicate la nivel de societate; per ansamblu, Brazilia demonstrează nu o armonie, ci un caz problematic de coexistenţă a raselor [Telles, 2004]. În fond, invocarea exemplului Braziliei ca fiind un fel de oază a căsătoriilor interrasiale nu este prea potrivită; în această ţară se păstrează o delimitare etnorasială şi socială foarte înaltă şi nu putem vorbi despre o pace civică sau despre o convieţuire interrasială pe măsura aşteptărilor [Vanhanen, 1999].
(va urma)
