Poate că etniile nu există? Poate că ele reprezintă o ficțiune, un construct social, o închipuire demodată și anacronică azi, în epoca națiunilor civice, a migrațiilor, a multiculturalismului și a globalizării? Asemenea întrebări, oricât de uimitoare par a fi, cutreieră periodic mintea unor sau altor teoreticieni, mai ales din domeniile socioumaniste. Cercetătorul Robin Cohen, profesor la Oxford, a identificat cel puțin trei atacuri asupra conceptului de etnie, prin care s-a încercat diminuarea rolului etnicității în relațiile sociale.
Primul atac a venit din partea marxiștilor; aceștia tratează etnicitatea ca expresia unei false conștiințe identitare, ca un epifenomen irelevant în plan social. Pentru marxiști, unica formă de conștiință identitară autentică este conștiința de clasă, izvorâtă din raportul de forțe în producția de bunuri și din inegalitatea ierarhică și economică (iar toate celelalte afirmări și adeziuni socioculturale, inclusiv cele etnice, se prezumă că derivă din adeziunea de clasă). Aici Cohen reproșează, pe bună dreptate, că în formarea unei conștiințe de clasă predomină interesele pragmatice, or, așa cum știm bine, ființa umană e guvernată nu doar de interese și de calcule raționale, ci și de emoții – de furie, anxietate, gelozie, ură, afecțiune, frică, devotament –, iar aceste emoții sunt generate mai des de atașamentele etnice decât de cele de clasă [Cohen, 1999, p. 5-6].
Al doilea atac asupra etnicității a venit din partea ideologilor statelor-națiuni; în viziunea acestora, națiunea și țara trezesc la oameni cele mai puternice sentimente de afiliere. Cohen le reproșează și acestora, amintind că națiunea e o categorie prea largă și adeseori prea amorfă în comparație cu etnia; doar ultima poate trezi afecțiune intimă, concretă, grație relațiilor de rudenie care îi stau la temelie; în consecință, statul-națiune nu e capabil să rivalizeze cu atașamentele etnice, susține cercetătorul. În sfârșit, al treilea atac vine din partea celor care consideră etnicitatea un anacronism, un reflex perimat, care nu-și mai are rostul în epoca globalizării. Însă Cohen remarcă efectele perverse ale globalizării, care, în măsura în care tinde să creeze o interdependență economică și culturală, în aceeași măsură stimulează la oameni dorința de a-și regăsi identitatea distinctivă, de a-și redescoperi simbolurile natale, tradițiile și valorile autohtone, originare. În epoca globalizării, oamenii au nevoie de mai multă etnicitate, nu de mai puțină; ei continuă să plaseze etnicitatea în miezul identității, iar orice cataclism social, fie vorba de instabilitate politică, războaie sau destrămarea imperiilor, produce o puternică revigorare a conștiinței etnice, tribale, confesionale [ibid., p. 5-6, 10]. Altfel zis, sentimentul etnic este ușor de provocat și greu de inhibat, fiindcă oamenii păstrează un atașament intim și profund înrădăcinat față de grupul lor de proveniență. Aici revenim iarăși la importanța conceptului primordialist în explicarea fenomenului etnic.
Primordialismul are un atu foarte valoros în polemica sa cu doctrina constructivistă – el explică mult mai argumentat de ce oamenii se manifestă etnocentric, de ce acordă un interes sporit propriului grup etnic şi se comportă precaut sau cu animozitate față de membrii altor grupuri, străine. Logica primordialistă e următoarea: din moment ce o etnie îşi are originea într-un grup de familii înrudite, membrii unei etnii se percep, la nivel inconştient, drept rude (chiar dacă această înrudire este îndepărtată sau exclusiv simbolică) şi au o atitudine corespunzătoare, de încredere și sprijin reciproc. Există o raţiune evolutivă ca indivizii să fie interesaţi în proliferarea propriei etnii aproape la fel cum părinţii sunt interesaţi în propăşirea propriilor copii; este vorba despre un altruism de grup sau altruism etnic, orientat spre asigurarea reproducerii celor care au gene asemănătoare, înrudite cu ale noastre. Prin urmare, avem o înclinaţie lăuntrică de a ne proteja grupul etnic, deoarece, astfel, noi protejăm şi garantăm promovarea genelor înrudite nouă la o scară mai largă; totodată, preferăm să păstrăm distanța față de străini, care par dubioși și pe care adeseori îi desconsiderăm moral și comportamental. Această înclinaţie de favorizare a propriei etnii se numeşte etnocentrism.
(va urma)
