Ce a prevalat în formarea caracterului xenofob la oameni: atașamentul față de grup și dorința de a răspândi genele înrudite sau frica de rivalii și dușmanii care puteau nimici grupul natal? Opiniile în această privință sunt împărțite. Potrivit profesorului american de psihologie socială Marilynn Brewer, pe primul plan se situează altruismul intragrupal şi tendinţa de a-i favoriza pe congeneri, în timp ce discriminarea şi ostilitatea faţă de cei străini reprezintă o derivată, o consecinţă a tratamentului preferenţial şi a devotamentului intragrupal.
Altfel zis, dragostea faţă de cel apropiat stă la originea urii faţă de străin [Brewer, 1999]. Este primordial etnocentrismul, din care derivă apoi xenofobia; altruismul de rudenie prefaţează ostilitatea faţă de străini. Deci, sofistic vorbind, iubirea a creat războiul; preocuparea pentru siguranța rudelor a făcut posibilă identificarea pericolului și a dușmanilor. Acesta nu e un paradox, ci e o constatare cât se poate de firească din punctul de vedere al biologiei evoluționiste.
Un concept integrator în acest sens a fost elaborat de antropologul american Samuel Bowles şi echipa sa, de la Institutul Santa Fe din New Mexico. Cercetătorii au propus conceptul de coevoluţie a altruismului parohial şi a războiului, care are la bază două teze. În primul rând, altruismul îşi găseşte geneza în cadrul relaţiilor de grup şi e datorat instinctelor care asigură transmiterea genelor comune ale grupului natal, deci este un altruism profund etnocentric, limitat numeric şi mai este intitulat parohial (în sensul că e raportat la un număr restrâns de oameni). În al doilea rând, există şi efecte comportamentale adiacente ataşamentului de grup, printre care se impune ostilitatea faţă de străini, iar pe parcursul evoluţiei au avut şanse mai mari de supravieţuire acele grupuri care au combinat altruismul intragrupal cu ostilitatea intergrupală, deci au fost avantajate grupurile ai căror membri luptau şi se sacrificau de dragul rudelor [Choi, Bowles, 2007; Bowles, 2009]. Aşadar, altruismul parohial derivă din etnocentrism şi îl fundamentează la rândul său.
În argumentarea acestui concept, cercetătorii au utilizat metode de calcul şi formule inclusiv din ştiinţa economică, demonstrând că altruismul a evoluat potrivit legilor biologice şi se transmite din generaţie în generaţie pe cale genetică, aşa cum prevede şi teoria selecţiei de rudenie. Potrivit lui Bowles, altruismul parohial s-a consolidat încă în epoca pleistocenului târziu (care a început acum circa 130 000 de ani și a durat până acum 11 000 de ani), în populaţiile unde au existat mai mulţi indivizi dispuşi să apere integritatea grupului prin luptă. Chiar dacă unii războinici au pierit în timpul acelor confruntări cu străinii (în medie, mureau circa 20% din luptători), totuşi grupul a continuat să existe graţie războinicilor care au supravieţuit, grație rudelor rămase în viață, care au perpetuat genofondul grupului.
În cazul când bărbații adoptau un comportament egoist, de securitate strict individuală, grupul întreg risca să dispară: în condiţiile vitrege ale perioadei preistorice, în lipsa sacrificiului din partea unor indivizi-martiri, dispăreau toți membrii grupului, inclusiv indivizii egoişti. De aceea, din punct de vedere evolutiv, altruismul eroic s-a adeverit a fi o strategie mai adecvată, o strategie adaptivă pe termen lung; sacrificiul altruist a fost un răspuns evolutiv logic la sfidările din exterior şi a dus la consolidarea grupurilor originare.
Noi, oamenii moderni, am moștenit această psihologie tribală, pe care nu întotdeauna o putem înțelege în contextul vieții contemporane, atunci când afilierea la un grup ia forme oarecum fanatizate și aparent lipsite de pragmatism individual. La temelia acestei psihologii tribale se află însă o logică evolutivă testată vreme de zeci și zeci de milenii. Eroismul şi jertfirea de sine pe câmpul de luptă, fanatismul teroriştilor-sinucigași, autosacrificiul în numele comunităţii, încrâncenarea politică, ideologică sau confesională sunt doar unele dintre gesturile care reflectă manifestarea altruismului parohial în raport cu grupul de apartenenţă sau cu etnia [Choi, Bowles, 2007; Bowles, 2009].
În România, cartea o găsiți aici:
În Republica Moldova, aici:
