Testul Cincinnatus. Cine are demnitatea să plece la timp de la putere? Autor: dr. Diana EȚCO
În anul 458 î.e.n., o delegație oficială a Senatului roman a traversat în secret râul Tibru. Trimișii purtau un mesaj de o gravitate uriașă. Statul se afla în pragul prăbușirii totale. Solii îl căutau disperat pe singurul om capabil să oprească dezastrul: Lucius Quinctius Cincinnatus. Nu l-au găsit într-un palat luxos, ci pe un ogor mic și sărac de patru pogoane. Bătrânul ara pământul cu propriile mâini, sub arșița ucigătoare a soarelui.
Emisarii i-au prezentat pe neașteptate însemnele conducerii supreme. Înainte de a asculta ordinul, Cincinnatus a făcut un gest neașteptat. El și-a strigat soția, Racilia, și i-a cerut să-i aducă rapid o togă curată. Fostul consul refuza categoric să poarte discuții despre soarta patriei fiind murdar de noroi. Cincinnatus a fost un patrician influent, dar a sărăcit complet dintr-o cauză dramatică. El a plătit o amendă uriașă pentru a-și salva fiul acuzat de crimă. Prin urmare, fostul lider trăia izolat, fără sclavi și fără privilegii.
Între timp, armata Romei a căzut într-o capcană militară catastrofală. Trupele dușmane din tribul aequi încercuiseră legiunile romane pe Muntele Algidus. Distrugerea soldaților era iminentă. O panică violentă cuprinsese întreaga cetate. În
fața morții, Senatul a recurs la o măsură disperată și extremă. Politicienii l-au numit pe Cincinnatus dictator și i-au oferit puteri absolute asupra vieții și a morții.
Bătrânul a lăsat imediat plugul și a preluat frâiele unui stat muribund. Legea îi permitea să conducă dictatorial timp de șase luni. El a mobilizat fulgerător cetățenii și a ordonat un marș de noapte forțat. Trupele sale au surprins inamicul și l-au prins într-un clește de fier. Romanii au obținut o victorie zdrobitoare.
Dușmanii au fost umiliți crunt și au trecut pe sub jug ca semn al supunerii totale. Războiul s-a terminat într-o clipă, iar Roma a fost salvată de la pieire. În acel moment de glorie maximă, Cincinnatus a șocat întreaga lume antică. El nu a prelungit mandatul și a refuzat averile oferite de stat. După doar cincisprezece zile de dictatură, a renunțat de bunăvoie la puterea absolută. S-a întors imediat la viața de țăran și la ogorul său sărac.
Povestea ascunde o lecție politică obsedantă pentru umanitate. Un om de stat cu adevărat mare servește comunitatea și părăsește puterea la timp. Liderul autentic nu se lasă corupt de privilegii. Comportamentul respectiv îl diferențiază total de dictatorii istoriei moderne. Regimurile bazate pe frică și propagandă sunt structural fragile. Prăbușirea lor violentă duce mereu la dărâmarea statuilor și la ștergerea numelor de pe ziduri.
Cincinnatus ne lasă o întrebare incomodă, pe care ar trebui s-o punem fiecărui om care cere să ne conducă: Când va veni ceasul, va avea tăria să se întoarcă la plug sau se va agăța de putere cu unghiile?
Pentru că istoria ne-nvață minte limpede: pe cei care au slujit cu modestie și au plecat la timp îi iubim și după milenii. Pe cei care s-au crezut mai mari decât statul îi ținem minte doar ca să nu le repetăm greșeala. Omul de la plug a învins toate statuile din marmură. Iar asta, dragă cititorule, ar trebui să ne dea de gândit de fiecare dată când
cineva ne cere nu doar votul, ci și admirația necondiționată.
Scriu aceste rânduri din Republica Moldova cu o adâncă durere. La noi s-a încuibat o manie furibundă și bolnăvicioasă. Mulți lideri se țin cu dinții de funcția publică pentru toată viața. Ei nu doresc să facă bine Patriei și nu vor, ba chiar nici nu au de gând să o slujească. Scopul lor a fost, este și va fi doar jaful. O foame nestinsă de avere și de putere i-a ghidat mereu.
O privire în jur dezvăluie un adevăr vechi de când lumea. O astfel de lăcomie este semnul neamului prost. Cei mărunți la suflet se agață de scaun ca de un colac de salvare. Fără acea funcție, ei nu sunt nimic. În schimb, oamenii cu adevărat nobili sunt asemenea lui Cincinnatus. Noblețea lor curge prin vine, nu atârnă pe piept în decorații ieftine. Nu funcția îi face mari pe acești oameni. Ei fac funcția mare, iar apoi se întorc senini la plugul lor.
Ochii mei văd mulți oameni simpli în satele noastre. Plugarii trag și astăzi brazda prin pământ. Totuși, ei poartă în suflet o noblețe curată și o demnitate uriașă. Ei sunt adevărații Cincinnatus ai zilelor noastre. Truditorii rămân necunoscuți și neslăviți, dar sunt nobili până în măduva oaselor.
Din păcate, realitatea arată și reversul medaliei. Tot felul de așa-ziși au un suflet pitic. Nicio lupă nu poate să găsească mărimea caracterului lor. În schimb, indivizii cer o fală uriașă și pretind onoruri mari. Ei ridică palate luxoase din banii furați de pe spinarea omului simplu.
Iată întreaga lecție a istoriei într-o singură imagine. De o parte a stat bătrânul de la plug. El a avut puterea Romei în palmă, dar a dat-o înapoi imediat. De cealaltă parte a stat piticul cocoțat în palat. El nu a avut niciodată nimic al lui, dar nu a mai vrut să renunțe la privilegii.
Istoria ne-nvață minte, dar oamenii au refuzat să o asculte. Totuși, timpul a demonstrat un adevăr cert. Mai devreme sau mai târziu, plugul a rămas în brazdă, iar palatele furate s-au dărâmat.
