Eram în clasa a IV-a cînd am întrebat-o pe învățătoare de ce popii pun paratrăsnet la biserici, în condițiile în care acestea sunt așa-zise case ale Domnului. Ce, Dumnezeu își trăsnește casele lui? Firește că am primit un răspuns… bîlbîit! Am fost în vizite repetate pe la catolici, ortodocși și cultele neoprotestante din România și am discutat deseori și îndelungat cu reprezentanții acestora, dar și cu mulți credincioși habotnici. Eu am rămas cu convingerile necredincioase studiate cu acribie, ei au rămas pe pozițiile lor de profitori îmbogățiți de pe urma religiei, popii și pastorii, iar habotnicii și-au păstrat și își conservă permanent statutul de slugi plătitoare, în numele unui Dumnezeu despre care nu știm de ce are nevoie de bani și de biserici ca să vie venerat și îngăduitor cu mulțimea.
Niciodată nu am fost încîntat să vizitez biserici, catedrale ori moschei, indiferent de vechimea lor istorică, iar asta pentru că au fost construite din banii săracilor ignoranți, care au cotizat, dar și din finanțările unor bogătași, care, în loc să dea banii amărîților, i-au pompat într-o biserică, sperînd că astfel își pot asigura nemurirea tîmpă. Totuși, de-a lungul anilor, diferitele împrejurări m-au determinat să vizitez tot felul de biserici, catedrale, moschei etc. prin diferite colțuri ale lumii. Nici una nu m-a impresionat evlavios prin vechimea și arhitectura ei copleșitoare.
În urmă cu vreo cinci ani, împrejurările m-au trimis chiar și în Marea Moschee din Abu Dhabi, care se numește Sheikh Zayed bin Sultan al Nahyan, după numele emirului care a înființat, excepțional și revoluționar, Emiratele Arabe Unite, în 1971 (vezi foto). Nu vreau să ofensez pe nimeni, dar, în incinta acestei mărețe moschei, m-am gîndit la numărul imens de oameni care ar fi putut fi scăpați de la moartea prin foamete dacă banii investiți acolo ar fi fost alocați lor. De atunci, mi-am propus ca, nici din ”politețe obligatorie”, să nu mai vizitez vreun ”templu al credinței!
Permanent, Statul și bisericile au nevoie de ignoranți plătitori de dări, taxe și impozite! Cum altfel pot fi păstrați într-un număr covîrșitor altfel decît prin credință și legi?
Am trecut prin prea multe cărți ca să fiu slugă plătitoare și a bisericii exploatatoare. Îmi este suficientă realitatea implacabilă că n-am încotro și sunt nevoit să-mi îngenunchez impozitele și taxele Statului parcă laic. Scriam altundeva că mi-am trăit mai multe vieți neaccesibile omului de rînd, dintre aceste avînd patru mai însemnate, total distinctive una de alta sub toate aspectele. Acum îmi mai trăiesc încă una teribil de seducătoare și triumfătoare, dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să iau în calcul și varianta unei cărămizi care-mi poate cădea în cap și mă va putea lăsa mort pentru toată viața.
Ei, și ce dacă? Nu e normal? Este! Unul era mirat cînd i-am spus că nu mai vreau să-mi mai trăiesc încă o dată viața. Păi de ce dacă sunt mulțumit de aceasta pe care o am? Cum, adică, să ajung în situația penibilă a cîntăreței române Irina Loghin, care cîtă tîmp ”mai întoarce, Doamne, roata”? Cum adică – s-o iau de la capăt iarăși? Doar n-o să-mi ofere un inexistent Creator altă viață în care să-mi dea și filmul celei trăite deja, ca să mi-o corectez pe cea anterioară! Dar eu nu vreau să-mi corectez viața pe care am avut-o pînă acum! Toți rămînem încremeniți în propria noastă viață trecătoare cu bucurii specifice epocii în care am trăit, cu tristeți, trădări, triumfuri, iubiri, uri, orbecăieli în necunoscut etc.
Nici o generație nu este pregătită să trăiască în viitoarea generație decît în debutul ultimei. Eu, de exemplu, am trăit inimaginabilul, începînd cu telefonul fix și sfîrșind cu telefonul mobil și Inteligența Artificială. În fața acestei incredibile și așteptate, de mine, realități, iar asta pentru că mi-o prefigurase un fost prieten decedat și mare specialist în domeniu, încă de prin 1987, în contextul brutal și repetabil al reconfigurărilor dominațiilor de tot felul asupra lumii, ce să mai caut și eu într-o viață nemuritoare?
Da, pot asista la ducerea în neant al unora ca Putin, Trump, Kim etc., însă regimurile ”de după” se vor reconfigura în raport cu ei. Pot fi încă martor la interminabilele războaie religioase. Pe de altă parte, civic și estetic uman vorbind, îmi este deja greu să înțeleg ”bărbați și femei bio”, adică îmbelciugați/îmbelciugate peste tot, mînjiți/mînjite de tatuaje, botoxate ori siliconate/siliconați etc. Vedeți cît de depășit sunt și că deja nu am locul într-un viitor care, bineînțeles, dincolo de particularitățile pe care le veți fi receptat ca fiind negative, sunt, totuși, probabil, evolutive, în unele proiecții?
Robotizarea și Inteligența Artificială deja încep să ne domine! Orice am spune, viitorul va fi mai fain și firesc adaptabil pentru generațiile viitoare decît prezentul nostru, indiferent de dramele istorice inevitabile, pe care nici o generație nu le-a ratat și nici cel viitoare nu vor fi scutite de ele.
Știind prea bine că, după ce îmi va cădea o cărămidă în cap, nu voi mai simți nimic după aceea, adică voi fi nimic, îmi conserv, a priori, cîteva puteri supranaturale, despre care un număr limitat de oameni știu că le am, pentru ce se va întîmpla imediat ”după”. Prin urmare:
Dacă vreunul din preajma viitorului meu cadavru va spune ”Dumnezeu să-l ierte”, mă ridic din sicriu și-l iau la palme!
Dacă cei apropiați îmi vor duce cadavrul într-o biserică, mă ridic, iarăși, din sicriu, și îi iau dau pumni și mă piș în Altar, iar asta o pot face fără probleme pentru că toți vor fugi speriați că s-a sculat Conțiu și din morți!
Dacă, la îngropăciune, vor fi popi prin apropiere, se înțelege că pioși și solemni, așa cum le-o cere serviciul, în primul rînd benefic financiar, iar mai apoi divin, o să mă ”scol sculat” din fundul fundului gropii și, ca-n pildele desprinse și din Biblie și Evanghelii, mă voi masturba în fața tuturor, după care voi fugări o pioasă și apetisantă jeluitoare!
Dacă, după ce-mi voi închide ochii fără posibilitatea de a-i mai deschide ca un om viu, simt, căci voi simți, credeți-mă, că cineva lăcrimează convențional ori din regrete autentice că deplînge dispariția mea, deoarece am fost cine știe ce mare sculă de basculă și tot așa, mă ”scol sculat” ca să le pun muzică de petrecere, să le spun bancuri ”de pe lumea ailaltă”, să le recit poezii din lumea lor și fostă a mea și să-i îndemn să petreacă voioși în plecarea mea definitivă dintr-un anonimat în altul!
Corect? Aveți grijă!
