Oameni care au trimis moartea la plimbare

Uneori, viața ne demonstrează că oricât de extremă ar fi o situație, cei norocoși cad întotdeauna în picioare. În ciuda condițiilor nefavorabile ce ar fi condus, în mod normal, la deces, există persoane care au trecut peste tragedii ce păreau iminente, sfidând cu nonșalanță moartea. Listverse prezintă povestea câtorva astfel de norocoși, născuți în zodia supraviețuitorilor.

Atu: „burta de bere”

După câteva beri consumate în barul orașului Gillingham, Marea Britanie, Snaz Martin s-a luat la bătaie cu câțiva parteneri de pahar. Unul dintre aceștia l-a înjunghiat pe bărbat în stomac, iar doctorii cred că cea care l-a salvat pe Snaz a fost de fapt burta proeminentă, efect al consumului regulat de bere, eventual în exces. Bărbatul a stat trei zile în spital, însă grăsimea din zona abdominală a împiedicat cuțitul să atingă organele vitale. În timp, Martin s-a recuperat complet.

x

Salvat de bani, la propriu

Turistul german Domonik Podolsky se afla într-o stațiune de munte în Austria, atunci când a rămas blocat în teleschi. Seara, la o temperatură de -18 grade Celsius, fără telefon mobil cu care ar fi putut contacta pe cineva, Podolsky s-a văzut nevoit să ardă tot ce avea, în speranța că cineva îl va vedea. Bărbatul și-a ars batista, apoi cardurile business, notele de la restaurant, sfârșind prin a-și sacrifica chiar și banii. Demersul său nu a fost în van, echipele de salvare ajungând în scurt timp la bărbat. În loc să le mulțumească salvatorilor, Podolsky s-a grăbit să acuze compania de teleschi, deși existau avertizări clare cum că teleschiul nu trebuie folosit pentru coborâre.

Sânii antiglonț

O canadiancă care tocmai își părăsise prietenul a fost împușcată de acesta, de nervi și disperare, în zona pieptului. Transportată la spital, doctorii au constatat că implanturile sale mamare erau deteriorate, însă tot ele împiedicaseră glonțul să producă răni majore. După ce a reușit să sfideze moartea, femeia a decis să își pună noi implanturi cu silicon.

x

Cuiul din inima

Un tâmplar argentinian a fost împușcat accidental de un coleg cu un pistol de cuie. Cuiul a ajuns în inimă, iar bărbatul a fost supus unei operații majore. Cu toate astea, doctorii au susținut ulterior că acel cui acționa ca un dop, împiedicând decesul imediat al bărbatului, acesta fiind și motivul pentru care ei au putut să îl salveze. Directorul spitalului a mărturisit că doar trei oameni supraviețuiseră într-o situație similară.

Bara de oțel din creier

Eduardo Leite, din Brazilia, lucra în construcții atunci când o bară de metal a căzut de la etajele superioare, înfigându-se în partea din spate a craniului și ieșindu-i printre ochi. Când bărbatul a ajuns la spital, susținea că nu simte nicio durere sau vreun alt simptom ciudat. Doctorii au reușit să îi scoată bara, afirmând că doar câțiva centimetri au mai lipsit pentru ca aceasta să îl lase fără un ochi și fără mobilitate pe partea stângă a corpului. Leite s-a recuperat complet, fiind probabil cel mai norocos om din Brazilia.

A hibernat două luni, întocmai ca un urs

Un bărbat din Suedia a fost surprins de viscol în mașină, fiind ținut captiv timp de două luni. Fără hrană, bărbatul a mâncat doar zăpadă pentru a se menține hidratat și a intrat într-o stare de repaus vegetativă, întocmai ca un urs care hibernează. Doctorii au susținut că tocmai această stare l-a salvat. Salvatorii l-au găsit ghemuit într-un sac de dormit, atât de slăbit încât de-abia mai putea vorbi.

Cuibul de șerpi

Riscul de a cădea efectiv într-un cuib de șerpi este foarte mic, am putea spune, însă exact asta i s-a întâmplat unei adolescente de 16 ani din California. Vera se plimba prin fața casei unchiului său când a căzut în cuibul unor șerpi cu clopoței. Fata a fost mușcată de un șarpe adult și alți 5 mai tineri. E dificil de spus care a fost cantitatea exactă de venin din corp, având în vedere că acești șerpi își aleg diferit doza folosită. Cert este că adolescenta a avut nevoie de 24 de flacoane anti venin pentru a se recupera. Însă a scăpat cu viață.

Bărbatul care a scăpat de o moarte violentă

Robert Hall, din Florida, se afla alături de fosta lui soție, fratele ei și un prieten al acestora atunci când cei trei l-au atacat. Pe lângă bătaia violenta, aceștia l-au târât cu mașina o jumătate de kilometru, i-au tăiat părul și l-au băgat în portbagaj, atât cât să se hotărască unde să-l îngroape. Ei bine, în acest scurt interval, în ciuda faptului că avea hemoragie cerebrală și pelvisul fracturat, Hall a reușit să se salveze și să caute ajutor. S-a recuperat complet, iar cei trei au ajuns în fața justiției.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top