Dacă Dumnezeu există, are o problemă serioasă cu departamentul lui de marketing

Pentru că în numele lui s-au făcut cruciade, inchiziții, persecuții, averi și imperii. Și după 2000 de ani încă trebuie să plătești un om ca să-ți explice ce a vrut Dumnezeu să spună de fapt. Cea mai mare ironie a creștinismului este că Iisus a murit înainte să se inventeze creștinismul. Și da, Iisus a existat. Faptul că el a fost Mesia, profet, fiul lui Dumnezeu, aici ieșim din istorie și intrăm în credință.

Iisus nu s-a trezit într-o dimineață și a spus: „Băieți, hai să inventăm creștinismul, construim niște biserici și punem un program de taxe spirituale”. Doar a predicat și a murit, dar după moartea lui alți oameni au început să construiască ceva în jurul lui.

Și aici începe povestea interesantă, pentru că problema nu este Iisus, problema este ce au făcut oamenii cu Iisus. Uită-te la mesajul atribuit lui: iubește-ți aproapele, iubește-ți dușmanul, iartă, nu răspunde răului cu rău, nu te lăuda cu superioritatea ta morală, nu transforma religia într-un spectacol, nu judeca ipocrit. Și cel mai important, transformarea începe din interiorul tău.

Și asta nu sună bine pentru o instituție care vrea să controleze milioane de oameni. Dacă omul poate să aibă o relație directă cu Dumnezeu, dacă poate să se transforme fără să aibă nevoie de un intermediar, atunci intermediarul o să aibă o problemă.

În momentul în care credința intră în pat cu statul, nu mai vorbim despre spiritualitate, vorbim despre instituții. Dacă ea controlează ce este considerat adevăr și cine are putere să interpreteze adevărul, ce comportament este păcat și ce comportament este virtute, cine primește iertarea și cine este exclus, și mai ales ce se întâmplă cu tine după moarte, înseamnă că are un mecanic social extrem de puternic. Nu mai ai nevoie de cipuri, ai nevoie de sens, frică, autoritate și vinovăție.

Și instituția are o problemă foarte simplă: trebuie să supraviețuiască. Iar ca să supraviețuiască are nevoie de reguli, autoritate, granițe, ritual, apartenență și uneori nevoie de dușman. Pentru că omul nu se unește doar prin ceea ce iubește, ci se unește și prin ceea ce urăște.

Și dintr-o dată ai transformat o experiență spirituală într-un trib. Iar tronul are o armă psihologică extraordinară: frică și vinovăție. Frica spune: „dacă faci asta, vei fi pedepsit”. Vinovăția spune: „este ceva în neregulă cu tine”. Și dacă îi spui asta unui om suficient de mult, nu mai ai nevoie să-l supraveghezi, se supraveghează singur.

Iar apoi vine soluția: pocăință, spovedanie, iertare, ritual, supunere. Ai creat o problemă, ai creat frica, apoi ai creat tratamentul. Frumos business!

Apoi vine iadul: foc, chin, demoni, pedeapsă, eternitate. Și acum imaginează-ți mecanismul psihologic. Ai 8 ani și-ți spune cineva că există un om care te poate tortura etern. Nu pentru o zi, nu pentru un an, pentru eternitate. Motivul? Pentru că ai încălcat regulile. Ai primit un sistem de moralitate în care pedeapsa este infinită. Iar acum ai un copil care încearcă să fie bun nu pentru că a înțeles compasiunea, ci pentru că îi este frică. Și asta nu mai e transformare morală, e dresaj.

Dar să nu facem greșeala opusă să spunem că religia este doar manipulare, pentru că ar fi la fel de stupid. Religia chiar poate oferi comunitate, sens, consolare și, pentru unii oameni, credința este o sursă de bine. Asta există. Dar faptul că un mecanic poate produce bine nu înseamnă că este imun la abuz. Pentru că un ciocan poate construi o casă, dar îți poate sparge și fața. Problema nu este ciocanul, problema este cine îl ține.

Și aici vreau să facem o diferență foarte importantă: nu orice creștin este manipulat și nu orice preot este manipulator, cum nu orice biserică este fabrică de control și nu orice credință este stupidă. Problema este mecanismul. Pentru că orice sistem care spune „noi deținem adevărul absolut, iar tu trebuie să te supui”, nu mai caută adevăr, caută supunere.

Cea mai periculoasă religie nu este cea care vorbește de Dumnezeu, este cea care îți spune „nu mai gândi, am gândit noi pentru tine”. Atunci când renunți la propria capacitate de a întreba, nu ai găsit adevărul, ai găsit un stăpân.

Și mi se pare absurd că instituțiile i-au pus lui Dumnezeu în cârcă fix toate defectele umane: gelozie, vanitate, mânie, răzbunare și dorința de pedeapsă eternă. De asemenea, Biblia nu este un PDF trimis de Dumnezeu pe serverul umanității.

Dar hai să ajungem în prezent. Dacă mesajul este despre iubirea aproapelui, cum ajunge aceeași religie să fie folosită pentru a justifica disprețul față de homosexuali, față de necredincioși sau pur și simplu față de oamenii care nu aparțin tribului? Și mai ales, dacă mesajul este despre Dumnezeu, de ce trebuie Dumnezeu să fie român sau să voteze cu partidul tău?

Aici religia face ceva foarte uman: îl ia pe Dumnezeu și îl face sigla echipei: „Dumnezeu e cu noi!” Iar dacă Dumnezeu este cu noi, înseamnă că adversarul nu mai este doar al nostru, este și adversarul lui Dumnezeu. Și atunci orice căcat pe care îl facem poate deveni sacru. Războiul devine sfânt, discriminarea devine moralitate, controlul devine protejarea valorilor și violența devine apărarea credinței.

Și tocmai asta e tragedia. Iisus a devenit mai puțin important decât imaginea pe care au construit-o oamenii despre Iisus. Un om care a predicat iubirea devine simbolul unei instituții care produce frică. Un om care vorbea despre transformarea interioară devine un motiv pentru controlul exterior.

Poate cea mai mare blasfemie nu este să nu crezi în Dumnezeu, ci să te folosești de numele lui pentru a-ți hrăni propriul ego. Să iei iubirea și să o transformi în frică, să iei compasiunea și să o transformi în judecată, să iei un om care spune „iubește-ți dușmanul” și să construiești în jurul lui o identitate bazată pe „noi împotriva lor”. Ăsta nu mai e Iisus, e ego-ul uman cu o cruce în mână.

Sursa: Internet