Un caz interesant de etnogeneză mozaicală îl prezintă uigurii. Aceștia sunt localizați în partea de nord-vest a Chinei, unde constituie o populație de peste 12 milioane de indivizi (datele exacte nu sunt cunoscute și diferă de la o sursă la alta), dar ei trăiesc și în Kazahstan, Uzbekistan, Kîrgîzstan și în alte cîteva țări. Uigurii sunt un popor turcic, cu origine rasială mixtă, europeoido-mongoloidă, ei fiind înrudiți parțial și cu mongolii, și cu strămoșii maghiarilor (care provin din stepele asiatice), și cu toharii (o populație indo-europeană nordică). Totodată, uigurii sunt îndepărtați genetic de chinezii han, cu care conlocuiesc în China. Se consideră că amestecul care a pus bazele etniei uigure s-a produs începînd cu secolul IX și de atunci uigurii și-au consolidat trăsăturile distincte [Bian et al., 2016].
La bureați, o populație din sudul Siberiei, caracterul etnic s-a format tot printr-o combinație mozaicală din diverse triburi locale; este curios că la bureați componenta masculină a genomului (pe linia Y-cromozomială) e preponderent de origine mongolă (central-asiată), în timp ce componenta feminină (pe linia ADN-ului mitocondrial) provine în mare parte din triburile de origine turcică, tungusă și manciuriană (moștenirea feminină de viță mongolă fiind de numai 24%) [Базаров et al., 2015]. Unii cercetători ruși susțin că, în fond, etnosul bureat nu este încă pe deplin consolidat și e fragmentat în cîteva subgrupuri etnice repartizate teritorial [Доржиева, 2005].
Și maghiarii (sau ungurii) s-au format în mod mozaical, în baza unor combinații etnice în perioada medievală: pornind din regiunea Munților Ural, triburile originare fino-ugrice, cu un stil de viață nomad, îmbogățite cu elemente indo-iraniene și turcice, au parcurs o cale lungă pînă au ajuns în Europa prin secolul X, într-un moment istoric oportun (cînd regatele europene erau slabe ori încă inexistente), s-au contopit cu populațiile balto-slave din Cîmpia Panonică (în mare parte, cu femeile localnice) și au pus bazele poporului maghiar modern.
Un factor care trebuie să fi contribuit la reducerea numerică a populației de nomazi fino-ugrici sosiți în Europa a fost șirul de confruntări extrem de sîngeroase în secolele care au urmat, mai întîi cu năvălitorii mongoli, apoi cu cei otomani, cînd s-a produs decimarea componentei masculine a elitelor maghiare (or, elitele formau în mod prioritar casta războinicilor). Treptat, nomazii maghiari au fost asimilați genetic de populațiile localnice cu care s-au combinat în Cîmpia Panonică, dar ei au reușit să se impună cultural și identitar, iată de ce maghiarii moderni au păstrat vechiul limbaj, cel din familia lingvistică uralică; sub aspect etnic însă, astăzi maghiarii sunt mai înrudiți genetic cu germanii, slovacii, bulgarii și românii decît cu strămoșii lor istorici fino-ugrici din Siberia [Tömöry, 2008; Neparáczki et al., 2018; Tambets et al., 2018].
(va urma)
