În general, în centrul și în nordul continentului european impactul agricultorilor din Orientul Apropiat fusese minim și temporar (inclusiv din cauza condițiilor mai dificile pentru întreținerea modului de viață agricol), în schimb impactul eurasiaticilor Yamnaya a fost important și durabil, ei înlăturînd influențele genetice anterioare lor; ca o consecință, de exemplu, circa trei pătrimi din genomul populațiilor de pe teritoriul Germaniei au provenit din bazinul genetic Yamnaya. Sub aspectul continuității culturale, Yamnaya a fost succedată de cultura ceramicii cordate (Corded Ware culture), de cultura paharelor campaniforme (Bell Beaker culture) și de cea a securii de război (Battle Axe culture), ultima fiind concentrată în Peninsula Scandinavă; fiecare cultură a avut etapele sale de expansiune și de amestec populațional [Haak et al., 2015, apud Reich, 2018, p. 110-112; Parasayan et al., 2024].
Un transfer genetic important din partea eurasiaticilor de stepă este prezent la populațiile baltice contemporane [Jones et al., 2017]. E adevărat că la populațiile din zona Mării Baltice a fost identificată inclusiv o resurecție a ascendenței lor de la băștinașii vînători-culegători, ceea ce le-a consolidat un profil genetic aparte [Mittnik et al., 2018]; fenomene similare, de persistență a moștenirii de ADN provenit de la vînătorii-culegători mezolitici, au fost înregistrate și pe teritoriile ocupate azi de Polonia [Fernandes et al., 2018]. Descendenții războinicilor Yamnaya au ajuns și în Peninsula Iberică, acum 4 500 de ani, unde aproape au exterminat populația masculină localizată în acea perioadă pe teritoriile Spaniei și Portugaliei [Olalde et al., 2019]. Deci, impactul real al eurasiaticilor asupra vestului Europei poate fi mai mare decît se estima inițial.
În Peninsula Iberică a existat și un caz de excepție, care a condus la etnogeneza bascilor. Acolo, pe teritoriile care aparțin azi Spaniei și Portugaliei, agricultorii orientali migratori s-au încrucișat cu vînătorii-culegători statorniciți pe acele meleaguri, după care o parte dintre populațiile nou-formate au rămas în izolare geografică vreme de milenii și au stat la temelia poporului basc.
Acele populații izolate au fost practic neafectate de migrațiile mai tîrzii ale eurasiaticilor de stepă, care au traversat Europa în perioada neolitică; nu au existat influxuri genetice importante nici din partea musulmanilor care au cucerit peninsula în secolul VIII al erei noastre (nici din partea nord-africanilor, cum s-a întîmplat cu alte populații iberice).
Prin acel episod unic de amestec neolitic, urmat de izolare, se explică limbajul și cultura deosebite ale bascilor – euskara (fără influență indo-europeană); apropo, limbajul bascilor a avut și el un rol important de izolare față de populațiile învecinate, el creînd o frontieră culturală chiar și în perioada Imperiului Roman, cînd limba latină s-a răspîndit masiv în acea parte a continentului european. De notat că anterior se considera, în mod eronat, că bascii sunt urmașii unor grupuri de vînători-culegători mezolitici, rămași izolați de restul populațiilor încă acum 10 000 de ani; astăzi știm însă că ei au proveniență mixtă și că sunt strîns înrudiți genetic cu agricultorii orientali [Günther et al., 2015; Flores-Bello et al., 2021].
În mod asemănător, prin izolare foarte îndelungată și prin distanțare față de procesele demografice de pe continent, s-a format populația de pe Insula Sardinia, care este moștenitoarea directă a agricultorilor orientali veniți din Anatolia. Sardinienii se deosebesc substanțial de europenii continentali (precum se deosebesc și de locuitorii Turciei), datorită traiului retras pe insulă, care a durat milenii, iar în prezent gradul lor de omogenitate genetică e deosebit de înalt (ei se încadrează într-un haplogrup specific) [Olivieri et al., 2017]. E drept că în perioada antică și medievală o anumită diversitate genetică a pătruns pe Sardinia de la populațiile italice sau hispanice din zona mediteraneeană, însă, în mare parte, sardinienii și-au păstrat un profil insular original [Fernandes et al., 2020; Marcus et al., 2020].
În imagine: Un grup de femei din Sardinia, cu un fenotip original, deosebit de al altor europeni. Populația din Sardinia este moștenitoarea directă a agricultorilor neolitici veniți din Anatolia acum circa 8000-7000 de ani.
(va urma)
