Tipică pentru unele societăţi din Caucaz, Asia Mijlocie sau Africa de Nord este așa-numita „cultură a onoarei”; în aceste colectivităţi sunt relativ frecvente omorurile femeilor rebele sau infidele, care au afectat prestigiul familiei. Reputaţia familiei este atât de importantă pentru oamenii din respectivele colectivităţi, încât, în 75% din cazuri, femeile acuzate că şi-au dezonorat familia sunt ucise de propriile rude. Acest lucru reprezintă un fenomen ieşit din comun, deoarece există un tabu universal, motivat biologic, privind omorul în cadrul familiei natale (avându-se în vedere că membrii unei familii împărtăşesc gene comune). Faptul omorârii acelor biete femei de către fraţi (29% din cazuri), taţi sau chiar mame (25%), soţi (25%), alte rude masculine (19%) arată că pentru bărbaţi e mai preţioasă onoarea familiei decât sora, fiica, soţia, nepoata [Kulczycki, Windle, 2011]. Un act barbar de acest fel, larg mediatizat, a avut loc în primăvara anului 2014 în oraşul Lahore, Pakistan. O femeie însărcinată de 30 de ani, Farzana Parveen, a fost omorâtă cu pietre de membrii familiei sale, pentru că a refuzat să se căsătorească cu un văr de-al său și s-a angajat într-o relaţie amoroasă cu un alt bărbat. Circa 20 de membri ai familiei, inclusiv tatăl ei şi fraţii, au atacat-o cu bâte şi cărămizi în plină zi, luându-i viaţa de faţă cu numeroşi martori. În Pakistan, acum un deceniu și ceva, aproape 1 000 de femei erau ucise anual, pentru că au dezonorat într-un fel sau altul familia lor.
Un alt caz, la fel de oripilant, s-a produs în 2009 în Canada, unde un tată afgan și-a omorât prin asfixiere trei fiice (de 19, 17 și 13 ani), dar și pe una dintre soțiile sale, din motiv că fata cea mare avea o relație amoroasă, fără consimțământul lui, cu un bărbat de origine pakistaneză. Deci, el și-a învinuit fiicele de trădare, le-a acuzat că își fac de rușine familia și a decis să ia măsuri radicale. Adus în fața instanței, tatăl afgan a declarat că și-ar repeta gestul de o sută de ori dacă ar fi să retrăiască acea situație dezonorantă. În India, în 2019, un cuplu de tineri au fost omorâți cu pietre de către rudele femeii, fiindcă ea, în pofida voinței familiei sale, a insistat să se mărite cu un bărbat dintr-o castă considerată inferioară.
Este uimitor că şi tinerii sunt profund impresionați de „cultura onoarei” și devin adepții ei. În unul din studii a fost evaluată atitudinea adolescenţilor din Amman (Iordania) faţă de „crimele de onoare”: au fost chestionaţi 865 de elevi şi, dintre aceştia, 40% dintre băieţi şi 20% dintre fete au declarat că este justificată omorârea unei fiice, surori sau soţii care a dezonorat familia [Eisner, Ghuneim, 2013]. Această „cultură a onoarei” reprezintă, în realitate, o reminiscenţă şi o reflectare atât a geloziei masculine, cât și a loialității de grup, responsabile de controlul asupra reproducerii şi perpetuării genelor de către bărbaţii dintr-o familie sau comunitate. Pentru ei, din punct de vedere genetic, e mai puţin costisitor să omoare o femeie apropiată (inclusiv pentru intimidarea şi disciplinarea celorlalte) decât să le permită să-i înşele şi să propage gene străine. „Cultura onoarei” este atât de longevivă şi de persistentă în unele părţi ale lumii, fiindcă se bazează pe o tradiție patriarhală rigidă și, totodată, numeroși bărbați au moștenit ereditar o predispoziție pentru un comportament violent şi posesiv. (va urma
