Printre savanții care au elucidat mecanismul selecţiei de rudenie a fost și etologul britanic Richard Dawkins. În cărţile sale, el a explicat cu o elocvență sclipitoare rolul esenţial al selecţiei la nivel de gene, acestea – genele – fiind, de fapt, agenţii evoluţiei, şi nu indivizii, care au doar rolul de vehicule. Tot Dawkins a introdus și celebrul termen „the selfish gene” („gena egoistă”), o metaforă prin care subliniază faptul că genele sunt elementele evolutive care le induc indivizilor astfel de comportamente, încât aceste comportamente să asigure o maximă propagare a genelor în interesul egocentric al acelor gene. De fapt, Dawkins a avut inspiraţia de a privi evoluţia ca şi cum din punctul de vedere al genei şi, din acel moment, procesele evolutive au obţinut o claritate deosebită.
Principala concluzie a fost că, dacă o trăsătură anume – un comportament, un detaliu anatomic, un proces fiziologic – este selectată şi promovată de-a lungul evoluţiei, înseamnă că acea trăsătură a fost benefică pentru reproductivitatea genelor, indiferent de faptul dacă acea trăsătură a fost sau nu benefică pentru starea de bine și supravieţuirea nemijlocită a individului. Pe scurt, un comportament este eficient și justificat evolutiv în măsura în care contribuie la reproducerea genelor într-o populaţie.
E util să reținem această constatare de mare inspirație științifică: genele favorizează manifestarea acelor comportamente care, la rândul lor, vor asigura replicarea (reproducerea) respectivelor gene de la o generație la alta. Și dacă e avantajos ca indivizii să se sacrifice de dragul unui colectiv, ei vor avea predispoziția să se sacrifice. Indivizii vin și pleacă, se nasc și mor, iar setul genetic al unei populații nu piere, ci se poate păstra vreme de milenii și epoci; setul de gene al unei specii se păstrează milioane de ani.
Privind prin această optică la procesele evolutive, ne dăm seama că valoarea unui individ luat în parte este infinitezimală comparativ cu interesul de supraviețuire a speciei, a populației, a grupului, a familiei. De asemenea, trebuie să avem în vedere că, în plan evolutiv, contează media statistică a succesului expresiei genelor şi contează efectele fenotipice (trăsăturile și comportamentele) însumate pe care le creează acestea; graţie factorului statistic cumulativ, s-au răspândit acele gene a căror expresie comportamentală a asigurat maxima distribuție de-a lungul generaţiilor a respectivelor gene.
Dawkins susţine că majoritatea comportamentelor complexe ar fi dificil de explicat dacă le-am analiza din perspectiva succesului reproductiv individual (al unui organism particular), şi nu din perspectiva succesului reproductiv la nivel de întreaga populaţie. Faptul că adevărata selecţie evolutivă se produce la nivel de gene şi la nivel de populaţie ne permite să înţelegem de ce indivizii pot renunța la reproducere și se jertfesc pentru indivizi înrudiți și pentru interesele grupului natal; ei procedează așa, fiindcă, în caz de jertfire individuală, în câștig oricum vor fi genele acelui grup și rudele altruistului.
Acum, e mai ușor de înțeles, bunăoară, persistența comportamentului agresiv. Genele responsabile de comportamentul agresiv avantajează grupul în luptele competiţionale şi, în mod corespunzător, datorită avantajelor competiţionale (implicit reproductive) ale grupului, genele asociate agresivităţii sunt ele însele foarte bine promovate într-o populaţie și se transmit ereditar. Chiar dacă un comportament agresiv îi poate fi devaforabil individului şi, în ultimă instanţă, îi poate aduce moartea timpurie pe câmpul de luptă, încă de tânăr, aceste riscuri şi pierderi personale sunt justificate atât timp, cât el reuşeşte, grație cuceririlor sale războinice și sexuale, să se asigure cu câţiva urmaşi sau dacă grupul său natal cucerește victoria în vreun conflict cu rivalii.
Iată de ce înclinația spre agresivitatea e atât de greu de eradicat din caracterul nostru: din preistorie și până în prezent, agresivitatea a scurtat viața multor indivizi, dar, în schimb, a prelungit filiația lor genetică și, uneori, le-a permis grupurilor mai combative să-și sporească posesiunile teritoriale. Timpurile primitive de mult au trecut, însă instinctele primitive, datorită genelor pe care le-am moștenit, sunt la fel de vivace ca acum câteva zeci şi sute de mii de ani.
Oamenii de astăzi, la nivel de predispoziţii psihologice, sunt aproape la fel de agresivi ca oamenii din paleolitic, iar persistenţa comportamentului agresiv, transmiterea sa, ca instinct, de la o generaţie la alta, se datorează avantajelor reproductive și perpetuării genelor pe care agresivitatea le-a asigurat.
În România, cartea o găsiți aici:
În Republica Moldova, aici:
