De la vârsta de 11 luni, la sugari (în special la cei de sex feminin) se formează reacţii de frică faţă de şerpi şi păianjeni, în asociere cu mimicile de frică afişate de persoanele mature. Există (cu precădere la femei) un mecanism nativ de însuşire timpurie a lucrurilor potenţial periculoase şi această învăţare este asociată cu emoţiile negative exprimate de cei din jur [Rakison, 2009].
Este interesant că femeile sunt mai sensibile faţă de imaginile şerpilor şi îi detectează mai rapid atunci când se află în faza luteală a ciclului menstrual, după ce a trecut faza foliculară de posibilă fertilizare. Cercetătorii explică această diferenţă de reacţie prin existenţa unui mecanism adaptiv care o ajută pe femeia potenţial gravidă să depisteze mai rapid eventualele pericole, deoarece muşcătura de şarpe ar putea fi fatală pentru embrionul în stadiu de formare [Masataka, Shibasaki, 2012].
Tot pe cale experimentală s-a stabilit că lucrurile şi fiinţele care ne produc frică, de exemplu păianjenii, sunt percepute ca fiind de dimensiuni mai mari; această iluzie optică şi psihologică este responsabilă de întărirea emoţiilor negative faţă de obiectele sau indivizii care inspiră teamă [Vasey et al., 2012]. Cu adevărat, „frica are ochi mari” şi putem deja declara că acest proverb este probat ştiinţific.
Un alt studiu a confirmat că la copiii din diferite culturi există aceeaşi predispoziţie, foarte înaltă, de a memora rapid şi pe durată îndelungată imaginea animalelor periculoase, pe când obiectele neutre au fost imediat uitate. Potrivit autorilor studiului, noi am moștenit evolutiv nişte mecanisme cognitive care facilitează învăţarea rapidă despre eventualele surse de pericol [Barrett, Broesch, 2012].
Avem, probabil, o bază neuronală pentru identificarea rapidă a animalelor; în revista de specialitate Nature Neuroscience au fost publicate rezultatele unor experimente care demonstrează existenţa în creierul uman – mai exact, în jumătatea dreaptă a amigdalei – a unei zone responsabile pentru detectarea şi reacţionarea inconştientă la imaginile cu animale.
În opinia cercetătorilor, existenţa unei asemenea zone specializate, cu o selectivitate pentru imaginile cu animale, vorbeşte despre rolul deosebit de important pe care l-au avut animalele pe parcursul evoluţiei umane, în calitate de răpitori şi de pradă [Mormann et al., 2011].
Analogic sistemului neuronal de detectare a animalelor periculoase, e de presupus existenţa în creierul uman a unor circuite neuronale de identificare rapidă a indivizilor străini, a celor cu un aspect fizic diferit, cu o altă gesticulaţie şi un alt comportament. Una dintre cauzele formării reacţiilor stereotipe ar fi precauţia, frica faţă de necunoscut, frica faţă de străinii suspecţi şi ipotetic periculoşi.
Cercetările au arătat că, într-adevăr, imaginea străinilor induce în mod automat o stare de anxietate şi frică, ei fiind asociaţi cu pericolul [Olsson et al., 2005; Navarrete et al., 20092]. Într-o încăpere, la vederea unui bărbat negru, la bărbații albi se accelerează instant pulsul cardiac și apare o reacție fiziologică asociată fricii (chiar dacă acei indivizi, în anchetele completate, vor susține că s-au simțit confortabil în acel anturaj) [Vrana, Rollock, 1998; Mendes et al., 2002]. Totodată, când, în condiții experimentale, le sunt prezentate rapid imagini cu alți bărbați, înarmați sau nu, albii vor depista mai des arme la bărbații negri, chiar și atunci când aceia nu poartă vreo armă [Correll et al., 2002; Payne, 2001, 2006].
Despre rolul fricii în apariţia stereotipurilor şi a prejudecăţilor vorbeşte indirect şi acel fapt că, atunci când unor persoane le sunt administrate medicamente pentru reducerea ritmului cardiac, aşa-numitele beta-blocante, cum ar fi propranolol, se diminuează şi gradul de xenofobie. Beta-blocantele acţionează asupra sistemului nervos, reduc hipertensiunea arterială şi exercită o influenţă calmantă asupra zonelor creierului responsabile de stări emoţionale negative, ca anxietatea şi panica. Neurobiologii au observat că, după administrarea acestor preparate pacienţilor, odată cu reducerea stării de anxietate şi panică, dispare şi atitudinea părtinitoare negativă faţă de indivizii de altă rasă [Terbeck et al., 2012]. Deci, stereotipurile rasiale sunt conectate cu zonele din creier asociate direct cu senzația de frică.
(va urma)
În România, cartea o găsiți aici:
În Republica Moldova, aici:
