Un rol aparte în gestionarea reacţiilor de frică revine amigdalei, un organ al creierului care înmagazinează emoțiile și, în mod special, generează senzația de frică. Una dintre particularităţie amigdalei este că ea reacţionează nu doar la prezenţa străinilor, ci funcţionează şi ca un radar care identifică stările emoţionale de pe feţele oamenilor din jur. Amigdala se activează cu atât mai mult, cu cât mai tare sunt afişate pe feţele celor din jur emoţii de frică, furie şi dezgust în raport cu o situaţie socială anume [Stein et al., 2002]. Iar rapiditatea cu care amigdala poate depista semne de frică pe chipul altei persoane e de doar 17-33 de milisecunde [Pessoa et al., 2005].
De asemenea, s-a constatat că amigdala reacţionează cu atât mai prompt la vizualizarea emoţiilor de frică de pe faţa altor indivizi, cu cât aceşti indivizi sunt mai apropiați de noi în plan etnorasial (adică au același fenotip); reacţia de frică de pe faţa congenerilor noştri acţionează ca un stimul subliminal asupra amigdalei şi ne face să fim îngrijoraţi în raport cu sursa generală de frică [Chiao et al., 2008]. E foarte probabil că prin acest mecanism neuronal oamenii se contaminează de fric0a faţă de străini (preluând contaminarea de la membrii tribului natal); prin imitare facială, de la un om la altul, se produce o transmitere subliminală și o răspândire a fricii şi, corespunzător, se induce o stare generalizată de anxietate și ostilitate, provocatoare de conflicte intergrupale [Gelfand et al., 2012]. Ca un argument în plus privind rolul amigdalei în generarea reacţiei de frică, este relevant cazul clinic al unei femei a cărei amigdală fusese distrusă şi ea nu simțea absolut nicio emoţie de frică [Feinstein et al., 2011].
În contextul relaţiei dintre frică şi geneza stereotipurilor xenofobe, profesorul evoluţionist canadian Mark Schaller, specializat în studierea originii stereotipurilor şi a prejudecăţilor, a formulat teoria vigilenţei intergrupale (intergroup vigilance theory), care susţine că stereotipurile contemporane îşi au originea evolutivă în specificul relaţiilor intergrupale ancestrale. Contactele cu grupurile străine adeseori puteau degenera în conflicte şi omucideri, ele puteau conduce la exterminarea tuturor indivizilor supuși atacului, de aceea o stare de vigilenţă permanentă le-ar fi oferit membrilor unui grup garanţia unei protecţii faţă de străini. Cei vigilenţi supravieţuiau şi transmiteau genele lor urmaşilor, care, la rândul lor, erau mai vigilenţi, deci cu şanse mai mari de a supravieţui. Cu timpul, aceste gene ale vigilenţei s-au răspândit în populaţii, iar respectivele populaţii au fost avantajate în cadrul luptei pentru existenţă. Potrivit lui Schaller, stereotipurile şi prejudecăţile pe care le cunoaștem azi au rezultat din manifestarea acelor mecanisme protectoare arhaice; ele reprezintă nişte construcţii cognitive simpliste, dar foarte practice, prin a căror optică străinii sunt consideraţi periculoşi [Schaller, 2003, p. 223-224].
Cu aceste observații consună și alte studii de psihologie evoluționistă: ele arată că noi, oamenii, am moștenit niște mecanisme cognitive de a detecta în mod automat categoriile din care fac parte indivizii, iar cele mai elementare categorii sunt cele de sex, vârstă și fenotip (ultima categorie ține de apartenența rasială sau de orice altă formă de apartenență de grup) [Kurzban et al., 2001; Voorspoels et al., 2014]. Din punct de vedere evolutiv, a fost justificat să se exagereze stereotipurile negative faţă de străini sau să se accepte informaţii negative pe baza unor dovezi minime, deoarece costurile evitării străinilor sunt mai mici decât costurile unui contact sângeros și letal cu aceştia. Cu alte cuvinte, potrivit unui elementar raport costuri/beneficii, în cazul grupurilor aflate în condiţii concurenţiale, consolidarea și răspândirea stereotipurilor negative este mai avantajoasă decât deschiderea imprudentă către relaţii intergrupale; această strategie comportamentală este deci determinată evolutiv și e prezentă şi în rândul populaţiilor contemporane [MacDonald, 1992]. Pentru societăţile din zilele noastre este un lucru obişnuit ca cei din afara grupului să fie trataţi prin grila unui set de stereotipuri şi prejudecăţi, ceea ce – la scară statală – stă la originea discriminării, a intoleranței, a opresiunii, iar într-un final, stă la originea conflictelor identitare, a epurărilor etnice şi a genocidelor, de tipul celor din Rwanda, Bosnia, Irlanda [Hewstone, Cairns, 2001].
(va urma)
În România, cartea o găsiți aici:
În Republica Moldova, aici:
