Odată ce rolul femeii în supraviețuirea biologică și identitară a unui grup este fundamental, activitatea sexuală a femeilor a fost mereu monitorizată atent de bărbaţii din acelaşi trib sau din aceeași localitate, care împiedicau accesul la femei al bărbaţilor străini. Au existat legi stricte şi tradiţii rigide în acest sens, pe care le putem întâlni și astăzi, mai ales în țările musulmane. Până în prezent, multe populaţii îşi percep etnicitatea în termeni de puritate a sângelui, iar contactul sexual al femeii cu străinii este echivalat cu contaminarea aproape biologică a acesteia. O ilustrare elocventă a acestor reguli putem găsi în India, unde, din raţiuni de evitare a contaminării identitare și de sânge, este interzis mariajul cu membrii altor caste. În toate aceste triburi, caste și populații, nu femeia decide cu cine se va căsători, ci hotărârea este luată în funcție de interesele identitare și strategice ale grupului. Adeseori erau strict reglementate până și relațiile sexuale din cadrul grupului, când femeia era nevoită să se căsătorească doar cu acordul familiei și conform unor înțelegeri și tradiții de clan; cu alte cuvinte, se întâmpla că femeia nu putea alege liber nici măcar un bărbat din comunitatea natală.
Și în zilele noastre, la unele popoare, voința femeilor este sever limitată și ele sunt măritate forțat sau supuse răpirii în cadrul propriei lor etnii. Așa se întâmplă în Kârgâzstan, bunăoară. Acolo, potrivit datelor din 2016, erau răpite peste 12 000 de fete anual (adică 33 zilnic); statistica din acea țară arăta că, în ultimele decenii, din trei milioane de femei, circa 150 000 au fost răpite pentru a fi luate în căsătorie, conform obiceiului numit ала-качуу (ala kachuu), ceea ce în traducere înseamnă „înșfac-o și fugi”. În ciuda interdicției prin lege și a pedepselor penale, respectiva practică este foarte populară. Obiceiul răpirii este întărit de dorința bărbaților de a menține un control masculin și etnic asupra femeilor, iar femeile care se opun căsătoriei prin răpire sunt învinuite că ar respinge identitatea culturală kârgâză; în plus, odată răpită, ea înțelege că, în caz de eliberare, nu va mai obține accept și respect din partea altor bărbați, fiind considerată impură. Femeia deci este răpită, nu rareori cu acordul tacit al rudelor ei, pentru a deveni nevasta unui băiat din comunitate (cu sau fără voia ei). Sondajele arată că circa 40% dintre părinți își conving fiicele să rămână în casa mirelui care a răpit-o.
În Israel, unde confruntarea dintre evrei și palestinieni nu e doar teritorială, ci și demografică, rolul reproductiv care revine femeilor e foarte apreciat. Din acest motiv demografic, dar și din considerente religioase, evreii își descurajează femeile să stabilească relații cu bărbații arabi și sunt aplicate diverse tactici psihologice pentru a crea percepția că aceste femei vor deveni victime în asemenea mezalianțe [Hakak, 2016]. În unul din cazurile când o femeie evreică s-a convertit la islam pentru a se căsători cu un arab, în vara anului 2014, tinerii au fost amenințați cu răfuiala de către gruparea evreiască Lehava, care se opune căsătoriilor mixte, iar la nunta acestora au venit circa 200 de activiști revoltați, fiind nevoie de intervenția poliției pentru a asigura securitatea mirilor. Monitorizarea vieții sexuale a femeilor poate fi exercitată și la nivel de politică de stat: în Uzbekistan, bunăoară, în 2017, toate elevele din clasele superioare au fost obligate să treacă un control obligatoriu la ginecolog, pentru a se verifica dacă… sunt virgine. Oficial, acțiunea a fost motivată de autorități prin dorința de a le proteja pe fete de graviditate nedorită sau de suicid ca urmare a sentimentului de rușine că și-au pierdut virginitatea, însă în spatele acestei campanii stau tradițiile locale, care impun obediența femeilor față de sistemul patriarhal.
(va urma)
