Inițiem astăzi o rubrică nouă, născută din memorie și istorie, din cuvânt și creație: „Altarul Enheduanei”. De ce am ales această denumire? Răspunsul ne poartă înapoi cu mai bine de patru mii de ani, în inima Mesopotamiei, acolo unde templele erau stațiile cosmice care realizau legatura între pământ și cer, iar cuvântul scris putea deveni rugăciune, imn și ofrandă.
Enheduana a fost fiica regelui Sargon cel Mare, întemeietorul Imperiului Akkadian, și una dintre cele mai importante figuri religioase și literare ale lumii antice. Sargon a numit-o mare preoteasă în cetatea sacră Ur, într-un gest care avea atât o profundă semnificație religioasă, cât și una politică: prin ea, puterea regală se lega de centrul spiritual al cetății și de ordinea divină.
Enheduana nu a fost însă doar o fiică de rege și nici doar o reprezentantă a puterii. Ea a fost marea preoteasă a lui Nanna, zeul Lunii, protectorul cetății Ur. Pentru oamenii Mesopotamiei, Luna nu era doar un corp ceresc, ci o prezență divină, o putere care măsura timpul, ritmurile naturii și ordinea lumii. A sluji Lunii însemna a sluji unei forțe sacre care lega cerul de viața oamenilor, iar Enheduana a transformat această slujire într-o formă de artă.
În imnurile sale, ea a ridicat glasul către Inanna, una dintre cele mai puternice divinități ale lumii mesopotamiene, zeița iubirii, a fertilității, a războiului, a puterii și a transformării, asociată cu Luceafărul, Venus. Inanna era o mare divinitate cerească, o prezență care unea frumusețea și forța, erosul și autoritatea, creația și distrugerea. Prin Enheduana, Luna lui Nanna și strălucirea cerească a lui Inanna se întâlnesc în cuvânt. Și poate tocmai de aceea numele ei însuși pare să poarte ceva din această lume a înălțimilor. În scriere cuneiformă, numele ei este redat ��������, transcris în sumeriană en-he₂-du₇-an-na, de unde provine forma Enheduana. Numele este legat de statutul ei sacru și este interpretat prin elementele
sale ca o expresie precum „Marea Preoteasă, podoaba Cerului”, „Podoaba lui An” sau, într-o formulare poetică, „Giuvaierul Cerului”.
Este o imagine de o frumusețe aparte: o femeie care poartă în propriul nume legătura dintre preoție, podoabă și Cer; o femeie care slujește Lunii, privește spre Cer și își ridică vocea către o mare zeiță cerească. Enheduana este considerată astăzi una dintre cele mai vechi autoare cunoscute din istoria omenirii și una dintre primele persoane care și-au afirmat în mod explicit identitatea în propriile creații. Până la ea, textele erau anonime, dar ea este prima care și-a lăsat numele în cuvântul scris. A compus imnuri și rugăciuni inegalabile, dedicate în special zeiței Inanna, iar textile respective s-au păstrat pe tăblițe de lut, traversând mileniile până la noi.
Ea este simbolul femeii care a transformat credința în cuvânt, rugăciunea în poezie și experiența sacrului în creație. Este imaginea unei femei așezate între lumi: între puterea regală și puterea divină, între Pământ și Cer, între lumina Lunii și glasul creației. „Altarul Enheduanei” se naște din divin. Îl imaginăm ca pe un spațiu al ingeniozității creatoare, al inspirației și al harului, altarul simbolic în care ceea ce primim în suflet se transformă în binecuvântări pe care le putem dărui mai departe. Aici vom așeza primele noastre daruri. Nu ca pe niște simple creații, ci ca pe niște ofrande ale cuvântului, ale imaginației și ale frumuseții.
Așa cum, cu mii de ani în urmă, Enheduana își ridica glasul către zei și boteza prin cuvânt legătura dintre om și divin, și noi vom așeza aici ceea ce creăm, ceea ce descoperim și ceea ce simțim că merită să dăinuie. Acesta este altarul nostru. Altarul Enheduanei. Un altar al dragostei. Un altar al creației. Un altar între Lună și Cer.
Diana Ețco
Timpul luptă împotriva noastră, de Diana Ețco
Gonește o planetă printre ere,
Un mesager trimis de Marea Astră.
Codificat transmite-n geosphere:
”Timpul luptă împotriva noastră”.
Al vieții labirint ne-a prins în plasă,
Suntem ostatici pe o stea sihastră,
În van ne dușmănim și nu ne pasă
Că Timpul luptă împotriva noastră.
În mreaja de cărări întortocheate,
Zadarnic cătăm pasărea măiastră,
La Baltazar petrecem în păcate,
Iar Timpul luptă împotriva noastră.
Ne-au dezbinat prin rosturi oponente
Pentru-a distruge apărarea castă,
Fiind lipsiți de raze emergente
Azi Timpul luptă împotriva noastră.
Facem apel la forțele eterne:
Semnal-pericol pentru sfera-albastră!
Prin strategii subtile de taverne-
Timpul luptă împotriva noastră.
***
Din nou se schimbă axa planetară,
Ne cheamă-n depărtări o nouă astră,
Vom reveni mereu în Primăvară,
Timpul este nemurirea noastră!
