Vers de descântec, de Diana Ețco
Lumea se cerne
În fulgi de zăpadă,
Trecutul dispare,
Uitării dat pradă.
Un viscol roiește
Imagini din ere.
Prin fum cenușiu,
Toată viața ne piere.
O zână frumoasă
Din nou m-ademenește.
E chiar tinerețea
Ce-n vise pornește.
Aș vrea ca în zboru-i
Mereu s-o urmez,
Dar chipu-i se pierde
Deja-n Univers.
În schimb, bătrâna zbârcită,
Dintr-o vrajă sucită,
Calea mi-a arătat,
Toiagu-i mi-a dat.
Cu el am urcat
Un drum neumblat,
La capătul căruia
O apă-am aflat.
În ea m-am scăldat,
De toate-am uitat,
Iar negura nopții
Din vremi m-a luat.
N-am vrut țărână să fiu
Și-o stea am rugat
Ca mamei să-i spună
Ce mi s-a-ntâmplat.
Dar mama era
Din cer acea stea,
Cu dor și durere-n sclipiri,
Mă privea.
În lume-o minune atunci s-a arătat:
Eternul în lacrimi din rouă-a plouat,
Vegheată de mii ale bolții lumini.
În zori înfloream într-o mare de crini…
