
Steaua polară, de Diana Ețco
Cerescul Tată a animat un fir de pulbere stelară,
M-a plămădit din neființă și m-a creat ca stea polară,
Un fulger sacru a aprins sublime torțe-n constelații,
Codificând a mea născare în criptice reverberații.
În juru-mi, zânele astrale, prin foc m-au binecuvântat,
Dându-mi sclipiri uluitoare, de-a fi al nopții diamant.
Luna, văzându-se eclipsată, ca să-și salveze a ei menire,
Pentru-a mă duce la pierzare-mi schimbă fatala prorocire:
„Regină a zărilor nocturne și-a timpului Judecător,
Lumina ei să-ncinereze tot ce în lume-i trecător,
Divina forță i-a cerut să-și retracteze hotărârea,
Însă, deja, intră-n vigoare, ireversibilă, ursirea.
Venită nouă-n univers, cătam misterul să-i dezleg,
Din stratosfere încâlcite prin chintesența să-i aleg
Excentrica mea strălucire vibra-n dorinți devoratoare –
De-a arde în prezisa-mi vrajă nimicul fără de valoare.
Expresie pentru a da plurivalenței veninoase,
Mi-am ancorat a’ mele mreje în galaxii tendențioase,
E vorba de pământul care, sfidând scriptura de milenii,
Formase-o nouă orânduire, încoronându-și proprii genii,
Cu razele-mi ne-ndurătoare am început să devastez
O lume seacă a cărei lege era a materiei botez.
Aici prostia-n avansare se încarnase-n mii de forme,
Cu-a mea puternică suflare îi distrugeam a sale dogme.
Regi dispăreau fără cruțare în abatorul din neant,
Deși, cândva au montat imperii cu al războaielor liant,
Au bulversat nefast popoare-n extremi poli cerșind omagii,
Plebeici oligarhi ghidând doctrine seci cu-a lor sufragii.
Sensul cercam să descifrez la toate aste nerozii:
De ce a lor carne muritoare clama absurde preoții,
Atunci când lupta cu eternul irevocabil o pierdeau,
În van au făurit armate sub raza-mi mută ce piereau,
Într-un abis am prăbușit marii eroi cu-a lor victorii,
De la ale mele înălțimi n-am înțeles acele glorii,
Se regizau scene profane, cu falșii zei în distribuții
Când însuși viața-i un spectacol – eterna piesă-n evoluții.
Demoni străini care credeau că reprezintă nemurirea,
În bogățiile deșarte eu le-am aflat doar pătimirea
Ce-i sufoca fără cruțare și-i transforma în stane reci,
Le arvunea a lor suflare Înauriților berbeci.
Din elemente emulgatori-sintetică coloratură
Se încerca să se cloneze Ideica Mama natură.
Ei chiar credeau că vor obține din încâlcite ghemotoace
Un soare nou pentru scriptură și a luminilor noroace.
S-au răzvrătit furtuni stelare și vijeliile turbate
Pe care le-am chemat să facă în Noua Ordine – Dreptate!
Paiațe prinse-n dans macabru se afișau drept zeități,
Le seceram dintr-o privire și dezgoleam pe nulități.
Ardeam materia umană, căci era plină de păcate,
În circuit se consumau una din alta, vieți deșarte,
Păsări cu-aripile de foc eu le-am trimis ca să-mi aducă
Din slăvile întunecate pierduta dragostei nălucă.
Astfel, destinu-mi împlineam
Nimicul la nimic îl întorceam!
O lume fără de valoare, distrusă-n propriu-i toxin,
Pustiul ei nemărginit mi-a reușit ca să-l înving,
Victorioasă am aruncat tranșante raze-n univers
Din recile imensități din nou nimicul să captez!
Forțe divine îngrijorate de viitor s-au adunat
Și-au decis ca să-mi încheie augustul lor apostolat.
Cerescul tată mă aduse la starea fost inițială,
Montând întregu-mi cod genetic în fir de pulbere stelară.
***
În înalturi luna marțial trona,
O noua meteorică suflare renăștea.






