Când Hitler a atacat URSS la 22 iunie 1941, Stalin conducea deja de ani buni un stat construit pe teroare. Colectivizarea forțată, foametea, deportările, Gulagul și Marea Teroare provocaseră milioane de morți, deportați și întemnițați. Numai în 1937–1938, aproximativ 700.000 de oameni au fost executați de aparatul NKVD. Dar Stalin a lovit și instituția de care urma să depindă supraviețuirea URSS: Armata Roșie.
În 1937, mareșalul Mihail Tuhacevski, unul dintre cei mai importanți teoreticieni militari sovietici, a fost arestat, judecat în secret și executat. Epurarea s-a extins apoi asupra întregului corp de comandă: trei dintre cei cinci mareșali ai URSS au fost eliminați, iar mii de ofițeri au fost executați, întemnițați sau îndepărtați. Nu a dispărut numai experiența militară. S-a instalat și frica de a-l contrazice pe Stalin.
Generalul Ivan Proskurov, șef al informațiilor militare sovietice, insista ca rapoartele despre Germania să fie prezentate fără cosmetizare. A intrat în conflict cu Stalin, a fost îndepărtat, iar în 1941 a fost arestat și împușcat. Între timp, avertismentele privind pregătirile germane se înmulțeau: rapoarte ale serviciilor sovietice, informații diplomatice, avertismente britanice și concentrarea evidentă a Wehrmachtului la frontieră.
Stalin a continuat să creadă până foarte târziu că Hitler nu va ataca. Rezultatul s-a văzut în vara lui 1941. Armata Roșie era uriașă, dar o parte importantă a corpului său de comandă fusese distrusă sau intimidată de epurări. Mulți ofițeri rămași erau insuficient experimentați și obișnuiți să nu ia inițiative fără aprobarea superiorilor.
În primele luni ale Operațiunii Barbarossa, armate întregi sovietice au fost încercuite, sute de mii de soldați au fost capturați, iar germanii au înaintat sute de kilometri. Ar fi oprit URSS atacul german la frontieră dacă Stalin nu și-ar fi epurat generalii? Nu putem ști. Dar este foarte probabil că ar fi avut comandanți mai experimentați, reacții mai rapide, retrageri mai bine organizate și pierderi mai mici.
Paradoxul este brutal: Stalin se pregătea pentru marele război construind tancuri și divizii, dar în același timp își împușca generalii, își teroriza ofițerii și îi pedepsea pe cei care îi spuneau ceea ce nu voia să audă.
După moartea lui Stalin, regimul sovietic a recunoscut în parte enormitatea acestor abuzuri. Tuhacevski și ceilalți comandanți condamnați împreună cu el au fost reabilitați postum în 1957, iar Ivan Proskurov fusese reabilitat în 1954, primindu-și ulterior postum titlul și decorațiile înapoi. Cu alte cuvinte, același stat care îi executase drept „trădători” a admis după Stalin că acuzațiile fuseseră fabricate.
Când Hitler a atacat, URSS a plătit și prețul terorii pe care Stalin o exercitase asupra propriei armate.
Criminalul dictator Stalin și-a decimat propria armată, iar ucigașul Vladimir Putin îi continuă opera.
Cristian Badea
Notă: Titlul aparține Redacției
