
Joi, Donald Trump, a declarat că va cere ţărilor europene să ramburseze Statelor Unite ajutorul militar şi muniţiile trimise anterior Ucrainei în contextul războiului în curs cu Rusia şi a dat de înţeles că va suspenda vînzările către ţările aliate, relatează Reuters.
Într-o postare pe reţelele sociale, Trump a criticat, de asemenea, informaţiile despre epuizarea semnificativă a stocurilor de muniţie ale SUA pe fondul războiului separat din Iran, precizînd că Statele Unite îşi intensifică producţia şi stocarea de muniţie.
„Le păstrăm pentru noi, SUA, în loc să le vindem altora, dar vînzările către aliaţi vor reîncepe în curînd”, a scris Trump. „S-au acordat gratuit sute de miliarde de dolari Ucrainei şi NATO, sume pe care Europa le-ar fi plătit, dacă li s-ar fi cerut acest lucru, dar vom cere aceşti bani, chiar dacă oarecum cu întîrziere!”, a adăugat el, dînd vina pe Administraţia predecesorului său democrat, Joe Biden.
Anul trecut, Statele Unite şi NATO au elaborat iniţiativa „Lista cerinţelor prioritare ale Ucrainei”, în cadrul căreia ţările europene plătesc pentru a furniza Ucrainei arme americane.
Reuters a relatat, luna trecută, că Armata SUA a epuizat o mare parte din stocul său de rachete cu rază lungă de acţiune şi de înaltă precizie în timpul războiului cu Iranul, ceea ce a stîrnit îngrijorări cu privire la pregătirea Armatei pentru viitoare conflicte.
Atît războiul din Ucraina, cît şi cel din Iran, precum şi şocurile economice pe care le provoacă, ar putea influenţa şansele colegilor republicani ai lui Trump de a-şi menţine controlul asupra ambelor Camere ale Congresului SUA anul viitor.
Joi, preţurile petrolului au atins noi maxime în ultimele şase săptămîni, pe fondul celor mai recente atacuri ale SUA asupra Iranului şi al noilor ameninţări israeliene împotriva Teheranului, care au reînviat îngrijorările privind întreruperile în aprovizionarea din Orientul Mijlociu, în condiţiile în care navele rămîn blocate în Strîmtoarea Ormuz.
Miercuri, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a încercat să atribuie parţial creşterea preţurilor la petrol şi gaze recentelor atacuri ale Kievului asupra ţintelor energetice ruseşti. „Trecem în acest moment printr-un şoc energetic datorat atît războiului din Ucraina, pentru că, după cum ştiţi, Ucraina a decis că vrea să distrugă activele energetice ruseşti şi produsele rafinate, ceea ce creează o presiune ascendentă asupra preţurilor la nivel global, cît şi conflictului din Iran”, a declarat el într-un interviu acordat Fox News.






