Supranumit ,,Poetul iubirilor fără sfârșit”, George Țărnea este un poet cu o voce caldă și profund umană, capabil să transforme trăirile simple în emoție autentică. Versurile lui au o sinceritate rară, atingând teme precum iubirea, trecerea timpului și fragilitatea vieții, fără artificii inutile. Scrisul său se remarcă prin claritate și sensibilitate, iar tonul adesea melancolic creează o apropiere sinceră de cititor.
„Balada vieții paralele” este o mărturisire tulburătoare despre o iubire care continuă să existe dincolo de distanță, tăcere și dezamăgire. Imaginile poetice, încărcate de melancolie, sugerează două destine care par să meargă pe drumuri diferite, dar rămân unite prin amintiri și sentimente nerostite. O poezie despre iubirea care nu se lasă învinsă de absență, despre dorul care supraviețuiește tăcerii și despre speranța unei întoarceri în care două suflete să se regăsească, în sfârșit, acasă.
Balada vieții paralele
N-am stat prea mult pe gânduri la beție,
Nici când a fost nevoie să suspin,
Dar dintre toți, iubito, numai ție
Am să-ți colind prin gânduri ca un spin.
Ce importanță are cum se cheamă
De la distanță pasul cel mai greu,
Mereu voi fi un traficant de teamă
Și tu perechea mea vei fi mereu.
Nu te condamn că n-ai putut pricepe
Că sunt un incurabil clandestin
Și fiecare vers din mine-ncepe
Cu o fisură tragică-n destin.
Dar nu schimba, iubito, așternutul
Nici ordine nu pune-ntre scrisori
Cât mai plutește peste noi sărutul
Și naftalina unei vechi ninsori.
E prea ușor să tai în carne vie,
Când foamea de iubire nu te-a ros,
Ca să-ți păstrezi, în schimb, o colivie
Cu amintiri subțiri sub praful gros.
Indiferent ce poate să se-ntâmple
După tăcerea strânsă-n telefon,
Nu vreau să-mi car neliniștea sub tâmple
Nici disperarea-n straie de bufon.
M-am săturat să laud mărăcinii
Agonisiți din fostele iubiri,
Ca să-mi mai pese ce gândesc vecinii
Când rătăcesc mahmur prin convorbiri.
Dar nu schimba, iubito, cheia porții
Nici nu te prea grăbi să faci curat
Cât mai plutesc sub stele-n voia sorții
Ninsorile prin care am zburat.
Tu nici nu știi pe mările de pâslă
Ce rar se-ntâmplă să rămâi atent
Cu numai un catarg și o spartă vâslă,
Tot căutând un port inexistent.
Fă-ți timp mai bine și așterne patul
Și pune vin pe masă, ca și cum
Dintr-un război ți s-ar fi-ntors bărbatul
Și-l simți al tău, de tot, abia acum.
