În satul Biertan, cuplurile aflate în pragul divorțului erau închise împreună. În „închisoarea matrimonială” a bisericii fortificate din Transilvania, soții stăteau săptămîni întregi avînd la dispoziție un singur pat, o singură masă, un scaun și o singură lingură. În 300 de ani de utilizare a acestei metode, s-a înregistrat un singur divorț, potrivit tradiției păstrate de comunitatea săsească din localitate.
Biertan a fost timp de aproape trei secole sediul episcopilor evanghelici ai sașilor transilvăneni. Biserica fortificată, ridicată pe un deal și înconjurată de trei rînduri de ziduri, reprezenta centrul spiritual și administrativ al comunității. Episcopul nu se ocupa doar de probleme religioase, ci intervenea și în neînțelegerile dintre localnici. Cuplurile care doreau să se despartă trebuiau să treacă mai întîi printr-o ultimă încercare de împăcare.
Cei doi soți erau trimiși într-o cameră mică din interiorul fortificației, cunoscută astăzi drept „închisoarea matrimonială”. Șederea putea dura pînă la șase săptămîni, deși unii plecau mai devreme dacă se împăcau. Nu era o celulă destinată infractorilor, ci o formă severă de consiliere. În loc să comunice prin rude sau prin vecini, cei doi erau obligați să locuiască împreună și să-și rezolve direct neînțelegerile.
Camera era amenajată intenționat cu foarte puține obiecte. Exista un singur pat săsesc, îngust, o pernă, o pătură, o masă, un scaun, o farfurie și o lingură. Fiecare gest trebuia negociat: cine stătea pe scaun, cine mînca primul și cum împărțeau patul. Chiar și atunci cînd erau supărați, soții nu puteau evita colaborarea. Lipsa spațiului și a obiectelor separate îi obliga să vorbească și să ia decizii împreună.
Metoda pare aproape amuzantă astăzi, însă viața de familie avea atunci și o puternică dimensiune economică. Gospodăriile săsești depindeau de munca ambilor soți, iar o despărțire putea afecta recolta, veniturile și viitorul copiilor. După cîteva săptămîni petrecute departe de gospodărie, multe cupluri înțelegeau că aveau mai mult de pierdut dacă rămîneau separate. Împăcarea putea veni din afecțiune, dar și din nevoia de a supraviețui împreună.
Divorțul era permis în comunitatea luterană în anumite situații, însă nu reprezenta prima soluție. Episcopul încerca să protejeze stabilitatea familiei, într-o epocă în care femeile și copiii depindeau în mare măsură de gospodăria comună. Dacă soții reușeau să ajungă la o înțelegere, puteau părăsi camera înainte de încheierea perioadei. Dacă nu, procedura de despărțire putea continua după ieșirea lor din fortificație.
Celebra afirmație despre un singur divorț în mai mult de 300 de ani este repetată de localnici și de reprezentanții bisericii. Unele prezentări turistice susțin că informația apare în registrele comunității, în timp ce alte surse o tratează ca pe o poveste locală transmisă între generații. Chiar dacă cifra este dificil de verificat complet astăzi, existența încăperii și folosirea ei pentru cuplurile care doreau să se despartă sunt bine cunoscute.
În prezent, mica încăpere poate fi văzută în ansamblul bisericii fortificate din Biertan, inclus în patrimoniul UNESCO. Vizitatorii descoperă un spațiu auster, în care doi oameni trebuiau să împartă absolut totul pînă cînd învățau din nou să coopereze. „Închisoarea matrimonială” a devenit una dintre cele mai neobișnuite atracții ale Transilvaniei și amintirea unei epoci în care terapia de cuplu putea însemna o cameră, un singur pat și mult timp pentru discuții.
