
Marți, Nuclearelectrica a anunţat că Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi oprită în dimineaţa zilei de 13 August.
”SN Nuclearelectrica SA anunţă că există, la acest moment, posibilitatea opririi controlate a Unităţii 2 a CNE Cernavodă în dimineaţă zilei de 13 August 2026. Posibilitatea opririi controlate a Unităţii 2 are la baza monitorizarea prognozelor INHGA pentru perioada următoare, scăderea nivelului fluviului Dunărea şi parametrii de operare”, se arată în raportul trimis de companie către Bursa de Valori Bucureşti.
Potrivit Nuclearelectrica, în situaţia în care oprirea Unităţii 2 va fi iminentă în dimineaţă zilei de 13 August 2026, compania va comunica acest aspect.
Directorul adjunct al Administraţiei Naţionale Apele Române, Sorin Rîndaşu, a anunţat că, Marţi dimineaţă, Dunărea a înregistrat un nou minim istoric al debitului la intrarea în ţară, de 1.370 de mc/s, iar în următoarele cinci zile nu vor fi precipitaţii în tot bazinul dunărean.
”La debitele prognozate, nu cred că se mai poate face ceva, iar oprirea centralei de la Cernavodă este inevitabilă”, a subliniat Rîndaşu.
Unitatea 1 a CN Cernavodă a fost oprită la sfîrşitul lunii Iulie, reducînd producţia internă de energie cu 10%, în condiţiile unui consum ridicat din cauza caniculei.
Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din producţia totală de energie electrică din România.






