Întrunirea s-a desfășurat într-un moment de fractură ideologică majoră, marcat de excluderea anarhiștilor conduși de Mihail Bakunin din Asociația Internațională a Muncitorilor și de decizia de a transfera Consiliul General la New York pentru a proteja organizația de facționalism.
Discursul de la Amsterdam are o importanță teoretică remarcabilă în corpusul marxist, deoarece a nuanțat doctrina inevitabilității revoluției armate. Deși a reafirmat că în majoritatea țărilor europene pârghia emancipării proletare rămânea forța revoluționară, Marx a recunoscut explicit că instituțiile, moravurile și tradițiile locale trebuie luate în considerare. El a argumentat că în națiuni cu instituții democratice dezvoltate și libertăți civice solide (nominalizând explicit Statele Unite, Marea Britanie și Olanda) clasa muncitoare ar putea ajunge la putere pe cale pașnică, prin vot și mijloace parlamentare.
Această intervenție a devenit ulterior un punct de referință doctrinară în dezbaterile dintre aripa reformistă a social-democrației europene și fracțiunea revoluționară bolșevică privind căile practice de instaurare a socialismului modern.
