A murit în 1737. Avea 93 de ani și lăsa în urmă aproape 1.100 de instrumente și un secret pe care nimeni, în trei secole, nu a reușit să îl descifreze complet.O vioară Stradivarius costă azi între 1 și 16 milioane de dolari. Nu pentru lemnul ei, nu pentru forma ei, ci pentru un strat de lac gros cât o foaie de hârtie, aproximativ 0,1 milimetri, pe care Antonio Stradivarius l-a aplicat la Cremona, în nordul Italiei, acum trei sute de ani. Nimeni nu știe exact din ce era făcut.
Omul
Antonio Stradivarius s-a născut în jurul anului 1644, în Cremona, un oraș mic, cu o tradiție a luthieriei care nu se regăsea nicăieri altundeva în Europa.A lucrat până aproape de moarte. Se spune că intra în atelier la 80 de ani cu aceeași precizie cu care intra la 30.Vioarele lui din perioada „de aur”, între 1700 și 1720, sunt considerate și azi cele mai bune instrumente cu coarde din istoria omenirii.
Misterul
Lacul lui Stradivari nu e doar frumos. E funcțional. Protejează lemnul, dar îl și lasă să „respire”, să vibreze liber, să transmită sunetul fără să îl înăbușe.Aici începe problema. Zeci de lutieri și chimiști au încercat să îl reproducă. Niciunul nu a reușit în totalitate.S-au propus zeci de teorii: lac pe bază de ulei de in și rășini din arbori specifici Italiei secolului XVII, ingrediente care azi nu mai există în aceeași formă, metode de uscare în soare alpin, chiar și tratamente chimice ale lemnului înainte de lac.
Ce a găsit știința
În 2009, o echipă de la Universitatea din Texas a analizat prin spectrometrie în infraroșu mai multe viori Stradivarius originale și a găsit urme de minerale neobișnuite în stratul de lac — potasiu, calciu, sodiu — care sugerează că lemnul a fost tratat chimic înainte de a fi lăcuit.
Alți cercetători, de la Institutul Național de Optică din Florența, au folosit tomografie cu raze X și au confirmat că structura lacului diferă semnificativ de orice lac de epocă cunoscut.O ipoteză serioasă, publicată în revista PNAS în 2006, susținea că un ingredient cheie ar putea fi borax, un mineral folosit și ca conservant în epocă, combinat cu rășini specifice. Ipoteza nu a fost nici confirmată definitiv, nici infirmată.
Astăzi
Există în lume în jur de 650 de viori Stradivarius care au supraviețuit intact. Câteva zeci sunt în muzee. Restul sunt în mâinile marilor soliști sau ale colecționarilor privați. Unele cântă în fiecare seară, pe scenele din Viena, New York sau Tokio. Altele stau în vitrine de sticlă, în umiditate controlată, privite de vizitatori care nu aud nimic.
Toate au pe ele acel strat subțire de lac pe care nimeni nu l-a copiat perfect. Lemnul îmbătrânește. Lacul îmbătrânește. Și totuși, o vioară Stradivarius din 1715 sună azi mai bogat decât poate suna orice instrument nou fabricat.
Unii fizicieni spun că îmbătrânirea însăși a lemnului e parte din secret. Că Stradivarius nu a creat ceva irepetabil, ci pur și simplu noi nu am așteptat suficient.
Alții spun că lacul e totul, că rețeta a murit cu el, în 1737, și că nu o vom mai găsi niciodată.
Surse: Nagyvary, J. et al. (2006) – \”Mineral preservatives in the wood of Stradivari and Guarneri\” – Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), vol. 103, no. 45; Istituto Nazionale di Ottica (INO), Florența – cercetări prin tomografie cu raze X asupra viorilor Stradivarius; Universitatea din Texas – analize spectrometrice publicate în Journal of Cultural Heritage, 2009; Museo del Violino, Cremona – colecție și documentație publică: museodelviolino.org
