Viorel Știrbu (în foto cu soția sa, Ileana, și fiica lui, Sabina) mi-a fost un bun prieten pe care l-am respectat enorm. Ani și ani de zile, în tandem ori ”în gașcă”, ne-am petrecut relativ zilnic ceasuri întregi, la o bere ori un vin, discutînd detaliat despre condiția și dimensiunile intelectualului autentic în diferite societăți, despre cărți, despre ultimele apariții editoriale din literatura română și universală, teatru, muzică, arte, în general, ori tendințe politice (după 1990).
Dintre companionii mei de pe vremuri, nea Guță (Ion) Băieșu s-a stins prematur, în 1992). Din ”gașca” literară de discuții reunită în jurul lui Viorel Știrbu prin saloane ori pe la terasele noastre din București mai făceau parte prozatorul și dramaturgul D.R. Popescu, poetul Matei Gavril Albastru,dramaturgul Valentin Munteanu, scriitorul Stelian Gruia, fost șef al Catedrei de Slavonistică a Universității din București, profesorul universitar de Filosofie Cornel Stănciulea etc., toți decedați între timp, iar pe cei în viață nu-i mai amintesc.
Mai cu seamă aici, în Republica Moldova, îmi amintesc nostalgic discuțiile de atunci, cît îmi lipsesc, dar, implacabil, mă și împac cu realitatea existentă. Viorel Știrbu a fost un scriitor excepțional, ale cărui cărți i le-am citit și comentat în interminabilele noastre discuții, el fiind extrem de interesat să mă audă ce cred după citirea fiecărei cărți de-a lui.
Dincolo de toate aceste, Viorel Știrbu era și un familist devotat, ca un ardelean de odinioară care respecta cu sfințenie tradițiile de familie, iar eu, firește, i-am cunoscut-o bine și pe distinsa lui soție, Ileana, și pe copiii săi, Sabina și Iulius, cînd încă erau mici. Lăsîndu-mă ”contractat” de alte preocupă paralele cu literatura, filosofia, teatrul, muzica, arta, în general, în ultima parte a vieții lui nu am avut prilejul să ne mai vedem.
Îmi lipsești teribil, Viorel, cu sfaturile, întrebările și căutările noastre permanente! La bună aducere aminte!!!
Repere biografice
Viorel Știrbu (n. 2 Octombrie 1940, Buciumi, județul Sălaj – d. 21 Septembrie 2015, București) a fost un scriitor, prozator, editor și jurnalist român. Membru al Uniunii Scriitorilor din 1967, a ocupat funcția de director al Teatrului de Stat din Turda între 1967 și 1971 și a fost director al editurii „Viitorul Românesc” din 1992.
Născut în Buciumi, Viorel Știrbu a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Cluj-Napoca. După terminarea studiilor, a lucrat ca redactor la ziarul „Turda Nouă” și apoi ca director al Teatrului de Stat din Turda (1967-1971), urmînd să fie referent la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (1971).
Stabilindu-se în București, a devenit redactor la „Tribuna școlii” (1972) și, între 1973 și 1985, a fost secretar literar la Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice. Apoi, a ocupat funcția de redactor principal la „Urzica” (1985-1987) și a fost director al Uniunii Scriitorilor din România (1987-1990). A colaborat cu diverse publicații, inclusiv „Luceafărul” (1990) și a fost redactor-șef la ziarul „Viitorul Românesc” (1991). În 1992, a fondat Editura Viitorul Românesc.
Știrbu a debutat în 1965 la „Tribuna” cu proză originală, iar în 1967 a publicat volumul de schițe și povestiri „Un septembrie frumos”. Ulterior, a scris romane și nuvele, incluzînd proză de factură polițistă în „Însemnările agentului Adam” (1968) și nuvelele din „Urma” (1972). Temele abordate în romanele sale variază de la depersonalizare și alienare în „Cortegiul” (1969) la implicațiile fanatismului religios în „Canionul” (1975).
În 1976, a publicat „Marele Sigiliu”, un roman dedicat revoluției române din 1848, avîndu-l ca protagonist pe Nicolae Bălcescu. Mihai Gafița, în prefața primului volum, subliniază importanța rescrierii istoriei naționale.
A urmat „Pe urmele lui Alexandru Ioan Cuza” (în colaborare cu Dan Bogdan, 1985) și volumul de nuvele „Ce departe e dimineața aceea…” (1989).
Știrbu a colaborat cu reviste literare precum „Tribuna”, „Steaua”, „Luceafărul”, „Viața Românească” și „România literară”. Între 1995 și 2003, a publicat „Moara de Nisip”, urmată de edițiile „Vămile Damascului” și „Moara de vorbe”, un roman ce explorează transformările societății contemporane prin personaje reprezentative.
Ciclul „Morilor” a fost reunit într-o ediție nouă, publicată în 2009. În 2015, a lansat „Scriitori de viață lungă”, un volum memorialistic ce evocă experiențele unor scriitori români contemporani.
Operă literară
- Un septembrie frumos, București, 1967
- Oameni singuri, București, 1968
- Însemnările agentului Adam, București, 1968
- Cortegiul, București, 1969
- Urma, București, 1972
- Canionul, Cluj-Napoca, 1975
- Marele Sigiliu, prefață de Mihai Gafița, București, I-III, 1976-1980; ediția I-II, București, 1987
- Pe urmele lui Alexandru Ioan Cuza (în colaborare cu Dan Bogdan), București, 1985
- Ce departe e dimineața aceea…, București, 1989
- Anchetă de iarnă, I-II, București, 1991
- Paznici la drumul mare, București, 1992
- Moara de nisip, București, 1995; ediția (Vămile Damascului), București, 2003
- Iisus Tămăduitorul, București, 2000; ediția (Moara de vorbe), București, 2003
- Scriitori de viață lungă, Râmnicu Vîlcea, 2015.
