Emil Brumaru s-a născut pe 25 Decembrie 1939, Bahmutea, Basarabia, și a decedat pe 5 Ianuarie 2019, Iași, România; scriitor și poet român; a fost fiul lui Grigore Brumaru, funcționar CFR, și al Elisabetei, învățătoare. A urmat Liceul Național (absolvit în 1955), Facultatea de Medicină din Iași (1963). Devine medic la Dolhasca (1963-1975), iar din 1975 renunță la medicină pentru a se dedica exclusiv scrisului.
Apreciat în egală masură atît de critica literară, cît și de publicul larg, reușește să impresioneze și prin personalitatea sa non-conformistă. A avut rubrici în România literară, Ziarul de Iași și în Suplimentul de cultură, a scris în revista Plai cu boi, a dat interviuri în revistele mondene și a participat la discuții pe Internet.
Debut cu poezii în revista Luceafărul, debut editorial cu două volume, ambele publicate în 1970, Versuri și Detectivul Arthur. Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franța, Anglia. Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut, 1970. Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” (2001), pentru Opera Omnia. Premiul de Excelență la ediția a XXVI-a a Festivalului „George Bacovia”, 2005, pentru întreaga activitate scriitoricească
Bocet de adult (III)
Pentru cracii tăi de mirt
De trei zile beau în birt
Numai spirt
Și-aștept să-i scobori din rai,
Delicați și ditamai,
În ciorapi cu jartiere,
Potcovioară la pantofi,
Cine-i vede-o dată piere,
Of!
Să-i aduci
Și să mă-njugi
La dînșii pînă-mi distrugi
Sufletul meu blînd ca boul
Care-ți rumegă furoul,
Sufletul meu zvelt ca renul
Care-ți ia-n coarne sutienul,
Sufletu-mi crud ca coioții
Care-ți clănțăne chiloții
Gingași, de sub malacof,
Of!
