În sera zile de 8 Octombrie, am avut prilejul de a viziona, la Teatrul Național ”Satiricus” I. L. Caragiale, filmul documentar ”Satiricus la 35 de ani – O viață de om”, în regia lui Constantin Ghilețchi. Este un film destinat, în primul rînd, spectatorilor acestui teatru, dar și tuturor acelora care cred, fără să cunoască în profunzime, că ”arta cere sacrificii”. Acum scriu despre un teatru pe care îl consider unic în lume din multe perspective, pe care poate că le veți subînțelege din rîndurile pe care urmează să le aștern.
Date fiind multiplele mele experiențe și trăiri, îmi imaginam, stupid, că ”știu cam totul despre teatru”, dar acest film m-a cutremurat efectiv. Alexandru Grecu și întreaga lui echipă de actori și tehnicieni nu sunt doar niște eroi ai teatrului național moldovenesc/românesc și universal, așa cum mulți dintre noi i-am putea eticheta convențional ori din complezență, cunoscînd doar fragmente din istoria creării acestui teatru, ci și o trupă care a acceptat efectiv un martiraj dureros greu de înțeles de către contemporanii noștri ”pricepuți în ale teatrului”.
Niciodată, în discuțiile pe care le-am purtat uneori, Alexandru Grecu nu mi-a spus nimic despre teribilele și dureroasele sacrificii pe care el și echipa lui le-au suportat pentru ca acest teatru să devină ceea ce este acum – cea mai strălucită și de succes trupă de teatru nu doar din Republica Moldova, ci și din România și din lume, un teatru unic aplaudat pe scenele din toate continentele Pămîntului! Aici scriu despre un teatru particular care a fost înființat de către Alexandru Grecu în urmă cu 37 de ani, căruia i s-au alăturat actori care au crezut în el și au acceptat sacrificiile personale pe care le-am aflat din filmul amintit.
Ca o paranteză, amintindu-mi de politicienii pro-români unioniști și de cei cu aspirații de integrare a Țării în UE, subliniez adevărul că Alexandru Grecu și trupa sa au făcut de mult unirea culturală și spirituală nu doar cu România (cu multiple teatre românești din diferite orașe, începînd cu cele din București), ci și cu UE și restul lumii. Prin acest tip de unire, Teatrul Național ”Satiricus” I. L. Caragiale a intrat de mult în universalitate.
De foarte mulți ani, Teatrul Național ”Satiricus” I. L. Caragiale este invitat la absolut toate festivalurile internaționale de teatru din întreaga lume. Absolut nici un teatru moldovenesc nu beneficiază de un astfel de prestigiu. Alexandru Grecu face parte din galeria internațională a regizorilor de mare succes care, efectiv, nu poate face față chiar la absolut toate invitațiile de a regiza piese de teatru în România, Portugalia, Slovenia, Ungaria, Istanbul, Polonia, Kazahstan, Bulgaria, Franța, Erevan, Italia, Pakistan, San Diego în SUA etc. În multe din acestea a pus deja în scenă o serie de spectacole.
Tot ca o paranteză, notez un record repertorial formidabil cu piesa ”Ciuleandra”, care se joacă neîncetat din anul 1996. Cîte teatre au izbutit o astfel de performanță? Cred că nici unul! Printre altele, mai amintesc o performanță repertorială: este singurul teatru românesc care a pus în scenă ”integrala Caragiale”, adică a inclus în repertoriul său toate piesele genialului dramaturg român.
Alexandru Grecu și-a dorit să înființeze acest teatru și a și făcut-o în urmă cu 27 de ani, iar asta împreună cu o trupă de eroi de sacrificiu greu de imaginat. Din film, am aflat că, inițial, Grecu și echipa lui de atunci au pus bazele acestui teatru într-o încăpere meschină de la Filarmonica Națională, unde dormeau și făceau efectiv foamea. Erau într-o perioadă în care moldovenii din Chișinău trăiau, se hrăneau în schimbul unor tichete de masă, însă cei din trupa lui Grecu nu beneficiau de acestea deoarece nu aveau reședința în Capitală și nu le puteau primi, fiind astfel nevoiți să facă efectiv foamea. Despre această foame vorbesc în film actrițe și actori care i s-au alăturat lui Grecu atunci.
Cu recunoștință, Grecu a evocat o serie de înțelegeri de care a beneficiat din partea primarilor Chișinăului, începînd cu Nicolae Costin, precum și de sprijinul primit de la o serie de iubitori de teatru cu dare de mînă.
Nu am știut efectiv nimic despre aportul lui Gheorghe Cincilei la supraviețuirea teatrului, care a fost și director al Muzeului Literaturii Române, cu care am fost bun prieten și mi-a murit în brațe pe terasa Uniunii Scriitorilor, fiind suferind cu inima. Astfel, am aflat că, în schimbul unei reprezentații, Cincilei a obținut drept răsplată o remorcă plină cu ardei, pe care actorii de atunci i-au vîndut în piața din Chișinău ca să-și facă rost de bani pentru a-și cumpăra mîncare. Vă imaginați o astfel de realitate? Dacă nu, mi se rupe… petecul necîrpit pe pantaloni! I-am și spus lui Grecu că Matei Millo cu a lui ”Căruță cu paiațe” a fost un adevărat actor boem extrem de privilegiat sub aspectul banilor!
Cam toți spectatorii care vin să vizioneze o piesă de teatru la Teatrul Național ”Satiricus” I. L. Caragiale se amuză, sunt încîntați și pleacă destinși acasă, dar nu știu cîtă suferință, foame și sacrificii poartă în spatele lor acești actori teribil de încercați. Cîtă suferință, foame și sacrificii stau în spatele acestui teatru valoros cunoscut, aclamat și prețuit pe întregul Mapamond!!! De aceea reafirmafirm că este un teatru unic în lume, nu doar în R. Moldova, ci și în România și restul Țărilor lumii!
Teatrul Național ”Satiricus” I. L. Caragiale nu parazitează pe bani de la buget pentru că este un altfel de Teatru Național, iar eu și mulți cunoscători ne mirăm, cu revoltă și durere, că triumfurile sale internațională nu sunt percepute, apreciate și sprijinite masiv de către autoritățile Statului R. Moldova. Într-un viitor relativ îndepărtat, din care eu nu voi mai face parte, Teatrul Național ”Satiricus” I. L. Caragiale se va numi Teatrul ”Alexandru Grecu”
În fața acestor actori și a regizorului Alexandru Grecu, oricît de mult m-ar face să rîd la o piesă de comedie de-a lor, îmi scapă o lacrimă și îngenunchez în fața eroismului lor greu de imaginat de către neofiți. Am avut dreptate, cîndva, cînd scriam că cele mai mari personalități ale acestei Țări, fiecare în domeniul lui, sunt Alexandru Grecu și filosoful Dorian Furtună!
Mulțumim mult pentru generozitate Dvs!🙏❤️👏