Nu orișice autor de carte este și un intelectual. Zile, luni și chiar ani în șir am tot stat ”la taifas” cu oameni autentici de cultură din România, discutînd despre ”dimensiunile cunoașterii” care, obligatoriu, trebuie să definească un intelectual. ”Cultura este ceea ce rămîne după ce ai uitat tot ceea ce ai învățat”, au spus-o, sub diferite nuanțări, mai mulți învățați”. Ajuns la Chișinău, ”blegeala mea intelectuală” s-a accentuat simțitor. Nu m-a deranjat teribil. Sunt împăcat cu mediocritatea mea ”necesară, conștientă și chiar utilă”, iar asta întrucît îmi oferă, paradoxal, șansa de a mă exprima echidistant și în cunoștință de cauză față de ”expunerile intelectuale” de cam tot felul.
Cea mai mare victorie a mea, ”ca cititor profesionist”, am înregistrat-o în clipa în care l-am descoperit pe etologul și, mai ales, filosoful Dorian Furtună, căruia i-am citit tot ceea ce a publicat, inclusiv cugetările sale distribuite pe rețelele sociale. Ca cititor al operelor sale, mă consider un privilegiat deoarece, secvențial, m-am intersectat cu el și am și schimbat cîteva ”banalități cotidiene”.
După ce deja îl descoperisem ca gînditor și filosof care ”sparge” granițe în domeniu nu doar europene, ci și universale, i-am întrebat pe cîțiva ”scriitori moldoveni de rînd” dacă l-au citit și ce părere au despre opera de atunci a lui Furtună. Răspunsurile lor ignorante mi-au iscat instinctul de a-i lua la palme ori să mă… pe ei, după ce le torn un sac cu ipsos în cap ca să-i transform în statui ale prostiei. Unul m-a întrebat: ”E cumva băiatul ziaristului, ăla, Furtună?” Altul: ”Nu-i cumva soțul prezentatoarei aia de la televiziunea…”
Scriitorii moldoveni nu-l citesc pe Furtună deoarece nu-s capabili să-l înțeleagă, n-au răbdare și este prea greu de citit pentru ei, motiv pentru care îl ignoră, se prefac că nu există și se complac în laude reciproce despre stupidele lor cărți. Repet, cumva: Știu bine să citesc, i-am citit pe ca toți marii scriitori români și universali clasici, iar cînd am ajuns la Chișinău și i-am ”răsfoit pe unii localnici”, am știut bine pe cine au plagiat unii dintre ei din literatura română, fiind siguri că gardul de sîrmă ghimpată de la Prut este etern, dar și din literatura universală.
Pot da exemple numeroase, însă mă opresc doar la unul. În urmă cu peste un sfert de secol, răposatul scriitor și fost amic Haralambie Moraru m-a rugat să-i citesc, cu ochi critic și redacțional, manuscrisul unor nuvele pe care urma să le editeze. După ce le-am citit, Haralambie m-a întrebat ce cred, iar eu i-am răspuns: ”Italo Svevo!”, iar el mi-a replicat: ”Formidabil, de unde ai știut, că eu din Svevo m-am inspirat?” ”Simplu, i-am spus, în urmă cu mulți ani, îl citisem și pe Svevo (”O viață”, ”Senilitate”, ”Conștiința lui Zeno”) și nu l-am uitat.
Dar să revin la Furtună! Timp de cîteva zile, Furtună a efectuat un turneu în România, în orașele Cluj-Napoca, Arad, Timișoara, București și Iași, unde și-a lansat volumele „Aroganța gîndirii” și „Dialogul unui filosof cu o cioară”. Sincer să fiu, succesul acestor lansări m-a bucurat de parcă ar fi fost o lansare a mea. Spre deosebire de Republica Moldova, Furtună este citit în România, are cititori avizați care nu preferă un samagon ori o laudă de sine despre o ineptă carte a unui ”scriitor de rînd”. Spicuiesc aici doar cîteva expuneri ale unor autori și cititori români despre Dorian Furtună:
Teodor Matei: ”Dorian Furtuna, poate cel mai lucid și complex gînditor român de la Cioran încoace. Un autor care are curajul rar de a privi condiția umană fără iluzii și fără menajamente”.
Marcel Petrișor: ”Dragă cititorule de cărți, deși le spun foarte rar, nu mă feresc de cuvinte mari atunci cînd le simt. Dorian Furtună este unul din cei mai importanți filosofi contemporani. Întîmplător sau nu, e român moldovean. Cu o erudiție rar întîlnită, o retorică fără cusur și o limpezime de cristal a ideilor, cărțile lui Dorian Furtună sunt o descoperire majoră din ultimii ani. Curînd ne vom mîndri că l-am cunoscut, citit și ascultat, asta dacă valoarea autentică mai înseamnă ceva azi și dacă ea mai poate fi auzită în larma generală a sfertodocților”.
Horia Vicențiu Pătrașcu în revista Anthropos: ”Dorian Furtună reușește să readucă, prin această scriere, dialogul – aproape uitat ca manieră sau metodă – în primul plan al creației filosofice de azi, dovedind o foarte bună stăpînire a tehnicii dialectice, aceea care-i permite, unui singur autor, să argumenteze și să contraargumenteze o teză la fel de convingător și nepărtinitor. Pentru a stăpîni o asemenea artă este nevoie însă de o dedublare lăuntrică reală a autorului însuși, opozițiile mimate, jucate, fiind imediat sesizabile de către cititor, așa cum se întîmplă în cazul unor dialoguri platoniciene. Or, Dorian Furtună ne descrie în acest dialog propriile sale zbateri și dezbateri lăuntrice, profundele sale conflicte interioare, ruptura fundamentală în mijlocul căreia trăiește. (…)
Nu sunt puține momente în care cele două discursuri, al filosofului și al ciorii, se împletesc, par să urmeze aceeași partitură. Sunt acele secvențe ce coboară în registrul grav, al pesimismului, pentru care Filosoful pare să aibă o afinitate organică, împărtășind și alimentînd cu noi argumente viziunea sumbră exprimată de Cioară cu privire la zădărnicia oricărui efort, la autodevorarea naturii, la insignifianța oricărei deveniri și la egoismul oamenilor. Filosoful își mărturisește însă aici un pesimism temperat – care respinge soluțiile extreme (precum antinatalismul) și care nu anulează, ba chiar potențează, bucuria de a trăi. De fapt, doar filosoful își modulează discursul pe parcursul dialogului, intervențiile ciorii rămânând pe aceeași linie inflexibilă a denunțării și deconstruirii iluziei superiorității umanului”.
Etc, etc., etc.!
Pe parcursul acestui turneu de lansare a cărților lui, Furtună a fost invitat la diferite emisiuni televizate, pe care eu nu le pot numi ”podcasturi” din pricinile mele, dar am citit că a fost mediatizat inclusiv de către reputata agenție de știri Mediafax.
O chestiune delicată și degradantă pentru agențiile de știri și televiziunile din Republica Moldova. Nu mă uit la televizor de peste trei decenii, însă sunt conectat la fluxul de știri din care aflu și ce difuzează posturile moldovenești de televiziune. Este incredibilă absența acestui turneu al lui Furtună în România în știrile de televiziune sau în site-urile de știri, nemaivorbind despre interviuri care nu i-au fost solicitate! Aici vorbesc, scriu despre un filosof care de mult ”a spart” numeroase concepte filosofice europene și universale. Sunt absolut sigur că Dorian Furtună va beneficia, mai devreme ori mai tîrziu, de o recunoaștere internațională majoră după ce scrierile sale vor fi traduse și în limba engleză
Scriam, cîndva, că actuala Bibliotecă Națională se va numi ”Dorian Furtună”, numai că într-un viitor din care nici eu și nici ”scriitorii de rînd” de astăzi nu vom mai face parte!
