În 1996, Ucraina a transferat către Rusia ultimele sale focoase nucleare, devenind un stat fără arme nucleare. La momentul destrămării Uniunii Sovietice, pe teritoriul ucrainean se afla unul dintre cele mai mari arsenale nucleare din lume, al treilea ca mărime, potrivit estimărilor istorice.
Documentul a fost semnat în decembrie 1994 de Ucraina, Rusia, Statele Unite și Regatul Unit. În schimbul aderării Ucrainei la Tratatul de Neproliferare Nucleară ca stat fără arme nucleare, au fost oferite asigurări de securitate. Semnatarii s-au angajat să respecte independența, suveranitatea și granițele existente ale Ucrainei și să se abțină de la amenințarea cu forța sau folosirea forței împotriva acesteia.
În 2014, Rusia a anexat Crimeea, iar în 2022 a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei. Aceste acțiuni au contrazis angajamentele asumate de Moscova în Memorandumul de la Budapesta. Un detaliu important: documentul oferea ”asigurări de securitate”, nu o garanție de apărare militară automată echivalentă cu obligațiile prevăzute de NATO.
Cazul Ucrainei a alimentat dezbaterea globală despre dezarmare, încrederea între state și eficiența acordurilor internaționale. Pentru un stat care renunță la o capacitate militară strategică, contează nu doar promisiunile primite, ci și mecanismele prin care acestea pot fi respectate și apărate.
