Am citit cândva, prin anii 70, o carte plina de elucubrații anti-raționaliste, anti-liberale, turbat xenofobe și subliminal slavofile. Se intitula, parcă, “Etnocrație și ortodoxie” (ori viceversa) și era producția din interbelic a lui Nichifor Crainic, poet, jurnalist, politician, profesor universitar și prooroc ortodoxist. Teologul fascist (era mândru de afilierea sa la totalitarismul de extrema dreaptă) punea democrația modernă la stâlpul infamiei. Salvarea vine din contopirea individului cu comunitatea de sânge, glie și destin.
Identitatea umană este unică și indivizibilă. Colectivitatea organică este rezultatul voinței divine. Răsăritul neprihănit, nu decadentul Apus, deține cheia salvării. Evreii sunt agent patogen. Dezrădăcinați ei înșiși, vor să ne anihileze rădăcinile. Democrația vestică este pură aritmetică. Noi vrem să ascultăm șoapte cosmice. Ei calculează, noi visăm, trăim cu “nostalgia paradisului”. Ei cu Descartes, Spinoza și Kant, noi cu Nae Ionescu și discipolii săi. Eventual cu Charles Maurras și a sa “Action Française”. Plus inevitabilii geopoliticieni eurasiatici ai Mamei Rusia prezentați encomiastic publicului românesc de Ilie Bădescu și Adrian Năstase. Când Putin afurisește democrația liberală drept o construcție satanică, el nu face decât să reia obsesiile Sutelor Negre și ale organizației Pamiat. Ruscismul putinist este fascismul în forma sa adusă la zi. Ucrainenii o simt zi și noapte. Pentru ei, moartea se numește Putin.
