Refuz și detest orice constrângere colectivistă. Așa m-am format, așa sunt, așa voi rămâne. Sigur, la școală erau ore de engleză și franceză, dar în grup. Doamna Liana Voinescu, poreclită Miss Long, avea grație, stil și umor. Ne-a obligat să învățăm by heart sonete de Shakespeare și bine a făcut! Am avut excelenţi profesori particulari de limbi străine. Datorez acest lucru părinţilor mei care, dincolo de orice constrângeri financiare (şi acestea n-au lipsit, mai ales între 1960 şi 1964), n-au ezitat să mă susţină în pasiunea pentru limbile străine, plătind aceste ore particulare. Să-l amintesc aici pe Carol Popper, vorbitor perfect de engleză, germană şi franceză, un domn în vârstă, delicat, mare iubitor de Wagner şi Wilde. De la el am auzit prima oară despre “Tetralogia” wagneriană.
Dar ţin să o amintesc şi pe doamna Christiane Herscovits-Paruit, mama marelui traducător care a fost Alain Paruit. Cel care mi-a fost profesor de germană, Basilius Abager, mi-a dat să citesc exemplare din revista “Text+Kritik“, numere speciale despre Trakl, Benn, Rilke, Musil, Broch, Kafka, Celan. Era un mare meloman, avea o aplecare specială pentru muzica modernă, inclusiv compozitorii polonezi (Lutoslawski, Penderecki).
Am reluat engleza mai tâziu, de dragul conversaţiei, cu Gavril Gabor, ilegalist care trăise în Palestina (în timpul mandatului britanic) şi la Londra, profesor la Arte Plastice. El mi-a dat să citesc Roth, Doctorow, Vonnegut, Updike, Mailer. Am preţuit întotdeauna alteritatea, diferenţa, nu mi-au plăcut situaţiile colective şi gândirea de grup. Cred, aşadar, că aveam în mine, încă din adolescenţă, o nelinişte care, sper, nu s-a stins şi nici nu se va stinge cât timp mai gândesc şi mai scriu. În absenţa unei asemenea nelinişti, scrisul devine corvoadă, lectura – obligaţie de serviciu, iar gândirea se leneveşte iremediabil.
