Și pe teritoriul Greciei antice endogamia era în firea lucrurilor. Mai mult chiar, spre surprinderea cercetătorilor care au examinat sub aspect genetic osemintele păstrate din neoliticul tîrziu sau din epoca de bronz, gradul de consangvinizare în zona insulelor din Marea Egee (printre care și insula Creta) era atît de însemnat, încît depășea media statistică din alte regiuni ale lumii. E probabil că niște norme culturale strict respectate impuneau căsătoriile dintre verii drepți, din rațiuni economice, pentru a cultiva în comun terenurile agricole, păstrînd bunurile în cadrul unui cerc familial sau de clan, și pentru a garanta continuitatea generațiilor pe un teritoriu anume [Skourtanioti et al., 2023]. Indicii ale continuității de-a lungul mai multor generații, prin respectarea unui sistem de rudenie patrilocal, au fost descoperite și la populațiile care, în epoca de bronz, erau localizate în zona Europei de Est, inclusiv în spațiile ocupate azi de Polonia, Ucraina, Romînia și Republica Moldova [Chyleński et al., 2023].
Conexiunile genetice cu strămoșii din trecutul îndepărtat sunt frecvente și pronunțate mai ales în cazul populațiilor din zonele oarecum izolate geografic (ca cele muntoase), unde invaziile sau amestecurile demografice au fost rare. În regiunea Munților Sihote-Alin din Estul Siberiei, în peștera Chertovy Vorota, au fost descoperite osemintele a două femei care au trăit acum 7 700 de ani; analiza ADN-ului lor a arătat că ele sunt înrudite cu populațiile indigene actuale (în mod aparte, cu grupul etnorasial ulchi) care populeză acele ținuturi întinse. La femeile deshumate au fost remarcate trăsături fenotipice comune pentru populațiile asiatice contemporane, cum ar fi ochii căprui, părul gros și drept, de tip mongoloid, intoleranța la lactoză și altele [Siska et al., 2017]. Prin urmare, populațiile indigene din acea regiune au menținut, de-a lungul multor milenii, un grad înalt de endogamie, au evitat influxul genetic din afară și au dobîndit noi cunoștințe pe cont propriu sau prin difuziune culturală, și nu prin amestec demografic și genetic cu alte popoare.
O istorie asemănătoare s-a repetat în urma săpăturilor din zona stîncoasă Oakhurst (Africa de Sud), unde au fost descoperite schelete umane cu o vechime de circa 9 000 de ani; spre surprinderea cercetătorilor, s-a adeverit că acei indivizi arhaici sunt genetic similari cu populațiile contemporane khoe-san – un conglomerat de triburi de vînători-culegători [Gretzinger et al., 2024]. Asta, din nou, ilustrează că de-a lungul mileniilor în acea regiune s-a păstrat un grad uimitor de continuitate genetică, ceea ce putea fi asigurat numai prin endogamie pronunțată, prin relativă izolare tribală a populațiilor khoe-san și prin stabilitatea lor teritorială.
Să examinăm alte cîteva societăți endogame, care trăiesc și propășesc în zilele noastre, fără vreo intenție de a renunța la sistemul lor social bazat pe rudenie. Tribul abbad din Iordania e destul de solid din punct de vedere demografic – el e constituit din peste 120 000 de indivizi, divizați în 76 de clanuri, care mențin tradiția endogamiei; tocmai 90% din toate căsătoriile se produc în interiorul tribului (o treime dintre ele fiind între veri de gradul întîi), iar 47% din căsătorii sunt și mai localizate – ele se produc nemijlocit în cadrul clanurilor [Nabulsi, 1995]. Iată deci un exemplu de endogamie menținută la cote înalte.
În Africa, la etnicii fulani din Burkina Faso, peste 65% din căsătorii se încheie între veri drepți sau între veri de gradul doi [Hampshire, Smith, 2001]. Și pe micuța, dar destul de eterogena și dens populata insulă Mauritius se respectă endogamia și aceste practici sunt răspîndite și printre tinerii școliți, care interacționează liber cu alte grupuri etnice, însă preferă mariajul intragrupal [Nave, 2000]. Și în țările latinoamericane, ca Mexic sau Puerto Rico, există comunități omogene etnic, unde cuplurile sunt formate în baza endogamiei, între veri de gradul trei sau patru [Zou et al., 2015].
(va urma)
