În condiții de confruntare cu un inamic, în condiții de război, atitudinea față de libertatea și gesturile femeilor era și mai restrictivă. Astfel, atunci când unele femei dintr-o populaţie, etnie, naţiune au acceptat concubinajul benevol cu invadatorii pe timp de război, percepţia comună a fost că acele femei au profanat atât identitatea întregului grup etnic, cât şi simbolul rezistenţei feminine faţă de duşman. Aşa s-a întâmplat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în ţările Europei de Vest, unde ocupanții naziști au beneficiat de colaboraţionism nu doar la nivel de elite, ci şi de accesibilitatea nesilită a unui anumit procentaj de femei. După retragerea naziştilor, acele femei au fost supuse oprobriului public în cel mai sever mod.
În Olanda ele erau numite moffenmeiden („fete ale naziştilor”), iar imediat după război au fost puse în genunchi în balegă, tunse chilug, iar capul le-a fost vopsit în oranj, pentru a fi recunoscute drept trădătoare de toată lumea. În Norvegia, după război circa cinci mii de femei care născuseră copii de pe urma relaţiei cu militari germani au fost condamnate la un an şi jumătate de muncă silnică, iar copiii lor au fost trimiși în orfelinate și, ulterior, stigmatizaţi şi marginalizați, fiind numiţi „turte germane”. Un psihiatru de frunte din Norvegia postbelică declarase chiar că fetele care îşi permiseseră relaţii sexuale cu naziştii ar fi avut o capacitate intelectuală mai joasă decât media [apud Eriksen, 2002].
În URSS, o parte dintre femeile care au avut copii cu militari germani – numite „căţele nemţeşti” (немецкие овчарки), au fost închise în lagăre sau împuşcate de NKVD, iar copiii – repartizaţi prin orfelinate. În Franţa, zeci de mii de femei care au trăit în concubinaj cu ocupanţii au devenit ţinta unei campanii de pedepsire extrajudiciară, alături de colaboraţionişti, campanie lansată în 1944 şi cunoscută sub denumirea de l’épuration sauvage – „epurarea sălbatică”. Ele au simțit în deplină măsură furia conaționalilor: erau înjosite verbal, agresate fizic, rase pe cap, purtate pe uliţe cu pancarde ofensatoare legate de gât.
În prima imagine vedeți o fotografie din perioada campaniei de „epurare sălbatică” în Franţa; Marseille, august 1944. O femeie învinuită de colaboraţionism cu naziştii este umilită public, fiind rasă pe cap, în prezenţa unor femei care o înjosesc prin râsetele lor.
A doua imagine este o fotografie celebră din perioada campaniei de „epurare sălbatică” din Franţa, august 1944. În centru, în haine albe, este Simone Touseau, o tânără femeie de 23 de ani, rasă pe cap, cu copilul său în braţe, născut dintr-o relaţie cu un militar german. În faţă sunt părinţii ei: tatăl cu o desagă albă în mână, iar puţin mai în urmă, mama Simonei, de asemenea rasă pe cap. Întreaga familie este însoţită de o mulţime de francezi, bărbaţi şi femei, care îi înjosesc, strigându-le vorbe de ocară.
În prima jumătate a secolului XX, conceptele de „puritate rasială” și de „puritate națională” fuseseră atât de răspândite și populare în diverse țări europene, încât adeseori ideea de protejare a genofondului, a familiei și a femeilor națiunii atingea un paroxism asociat rasismului și eugenismului. În România, medicul Iuliu Moldovan a publicat lucrarea „Igiena națiunii” (1925), în care susținea că familia reprezintă nucleul națiunii și ea trebuie protejată de amenințările sociale și biologice; în Ungaria, economistul Károly Balás declara că „orice stat, națiune sau societate care își recunoaște interesul cel mai înalt dedică o atenție considerabilă problemei întreținerii și protejării rasei” [apud Turda, 2014, p. 80]. Desigur, acele deziderate de „igienizare a națiunii” aveau ca element central controlul asupra femeilor, descurajarea contactului cu străinii și reglementarea mariajului.
Și în zilele noastre, chiar dacă există o toleranță generală a căsătoriilor interetnice și interrasiale, nu putem nega prezența la diverse popoare a unor înclinații mai mult sau mai puțin mascate de a controla alegerea femeilor, de a limita căsătoriile și nașterea copiilor în perimetrul frontierelor etnice. În 2018, în perioada Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia, unele autorități ruse au făcut apel la femei să nu se cupleze cu suporterii străini, pentru a nu repeta cazul Olimpiadei din 1980, când multe femei au născut copii de altă rasă, iar apoi aceștia au avut probleme de integrare în societate. Pentru că destule femei, însă, au manifestat interes pentru relații cu suporterii străini – într-o măsură care i-a surprins pe mulți cetățeni –, în Rusia a început o campanie de slut-shaming, de stigmatizare a femeilor pentru comportamentul lor, considerat nu doar libertin, ci și nepatriotic, umilitor pentru societate.
(va urma)
