În pofida popularității căsătoriilor mixte în anumite perioade istorice, rata lor generală e destul de joasă, chiar și în epoca globalizării și migrațiilor. În unul dintre studiile pe această temă, realizat de un cercetător american de la Universitatea Harvard, se arată că din anul 1880 până în 1980 rata căsătoriilor dintre albi şi negri era infimă, de 0,1%; din 1980 până în 2000 această rată a ajuns la 0,2%. La începutul secolului XXI incidenţa căsătoriilor interrasiale în SUA a crescut, însă cifrele tot nu sunt impresionante: doar 1% dintre albi, 5% dintre afro-americani şi 14% dintre asiatici se încumetau să se căsătorească cu o persoană de altă rasă [Fryer, 2007]. Bineînțeles, în comparație cu deceniile precedente, marcate de animozități pronunțate între grupurile etnorasiale, rata totală a căsătoriilor mixte în SUA a început să crească. Potrivit unor statistici, dacă în anul 2000 rata totală a căsătoriilor mixte (interetnice și interrasiale) era de 7%, în 2010 această rată a ajuns la 10%. În mare parte, această creştere a ratei căsătoriilor interrasiale se datorează dorinţei imigranţilor de a se integra rapid în comunitatea americană, căsătoria cu localnici reprezentând o modalitate ce simplifică integrarea.
Acest trend a fost pe larg promovat de elitele politice, interesate să reducă din clivajele dintre grupuri. La diverse niveluri, inclusiv academice, se declară deschis că asemenea căsătorii mixte sunt binevenite și utile pentru amplasarea armonioasă a indivizilor și a grupurilor în corpul națiunii americane; sunt încurajate căsătoriile pe toate axele etnorasiale, nu doar cu albii majoritari, ci și cu membrii altor entități identitare, pentru a contrabalansa rata foarte înaltă a căsătoriilor endogame, din cadrul etniilor [Qian et al., 2012].
Aceleași tendințe, de încurajare a căsătoriilor mixte, sunt remarcate în Europa sau în Australia. Un factor favorizant îl constituie rețelele sociale (cum ar fi Tinder), fiindcă ele au permis depășirea metodelor obișnuite de a stabili relații, care erau prea dependente de stereotipurile și ritualurile acceptate sau aprobate de membrii comunității. Relațiile online (online dating) permit comunicarea cu oameni complet străini, din cele mai diverse categorii sociale sau etnorasiale și această descătușare a tinerilor în alegerea partenerilor sexuali a condus și la creșterea procentuală a căsătoriilor interrasiale [Ortega, Hergovich, 2017].
Cu toate acestea, nu ar trebui să ne așteptăm la o extindere spectaculoasă a procentajului căsătoriilor mixte, deoarece stereotipurile identitare și preferințele pentru căsătoriile în cadrul aceluiași grup etnorasial rămân a fi destul de puternice, mai ales în condițiile când indivizii își simt amenințată identitatea. Dacă e să analizăm rata căsătoriilor etnorasiale din SUA în plan comparativ, în funcție de grupurile implicate, descoperim că în relații de căsnicie cu americanii intră mai des imigranții europeni, apoi cei latino-americani, apoi sud-est-asiaticii, apoi est-asiaticii, apoi sud-asiaticii [Bohra-Mishra, Massey, 2014]. E vizibilă aici o gradație a preferințelor maritale, în funcție de apropierea etnorasială dintre grupuri.
Tot sociologia americană arătase, încă la mijlocul secolului XX, că dacă barierele interetnice în privința căsătoriilor slăbesc, în locul lor se impun barierele religioase: astfel, tinerii albi înclină să se căsătorească în perimetrul a trei mari compartimente religioase – protestant, catolic și iudaic [Kennedy, 1944]. Cu alte cuvinte, un criteriu de izolare și endogamie identitară – cel etnorasial – fu suplinit rapid de un alt criteriu – cel confesional: protestanții se căsătoreau preponderent cu alți protestanți, catolicii doar cu alți catolici, iar practicanții iudaismului numai cu membrii acestei confesiuni. Deci, un tânăr irlandez se putea căsători cu o tânără italiană sau poloneză atât timp cât ambii erau catolici, fiindcă religia comună compensa parțial diferența etnică și de cultură și acest fapt era agreat de familiile lor. De fapt, acel studiu sociologic a dezvăluit că așa-numitul melting-pot american (cazanul identitar) nu funcționează, fiindcă între grupuri mereu vor exista bariere identitare – dacă nu rasiale sau etnice, atunci confesionale sau de altă natură, inclusiv politice –, iar omogenizarea completă a națiunii americane nu se poate înfăptui.
(va urma)
