Jean Meslier (1664- 1729) fost un preot catolic francez de la țară care a trăit o viață complet dublă, devenind ulterior cunoscut drept primul filosof care a argumentat un ateism absolut, radical și materialist.
Meslier a fost trimis la seminarul teologic de către părinții săi pentru a-i asigura o carieră stabilă. Deși a realizat rapid că nu crede în dogmele religioase, a acceptat să devină preot pentru a nu-și dezamăgi familia și pentru a supraviețui într-o epocă în care apostazia (renunțarea completă și publică a unei persoane la o anumită religie, credință sau doctrină pe care o urmase anterior) era pedepsită cu moartea.
Timp de 40 de ani, a slujit ca paroh în micul sat Étrépigny din Franța. În mod paradoxal, deși detesta religia, a fost un preot exemplar pentru comunitate:
Sărăcie lucie: Spre deosebire de marii clerici bogați, el primea doar o sumă simbolică de la Biserică și a ales să trăiască într-o modestie extremă.
Apărătorul săracilor: Își împărțea toate veniturile și alimentele cu țăranii flămânzi și a intrat în conflicte violente cu nobilii locali pentru a-și proteja enoriașii de abuzuri și exploatare.
Protecția comunității: A ales să simuleze credința duminică de duminică la amvon dintr-un motiv profund altruist. Dacă s-ar fi declarat ateu, inchiziția sau armata regală ar fi ocupat satul, țăranii ar fi fost torturați sub suspiciunea de erezie, iar comunitatea ar fi rămas fără singurul ei protector legal.
Testamentul secret: O bombă cu ceas filosofică.
Toată furia, frustrarea și argumentele sale împotriva alianței dintre Biserică și Coroană au fost adunate în secret, noaptea, într-un manuscris uriaș de peste 1.000 de pagini. Când a simțit că i se apropie sfârșitul, la vârsta de 65 de ani, Meslier a lăsat textul legat cu o sfoară în casa parohială, cu instrucțiunea de a fi deschis abia după moartea sa.
În introducerea acestui manifest, el le cere iertare enoriașilor săi într-un mod zguduitor: „Dacă am fost obligat să vă propovăduiesc atâtea minciuni pe care le detestam în sinea mea, am făcut-o doar pentru că am fost constrâns. Vă cer iertare din tot sufletul pentru că v-am înșelat.”
Esența gândirii sale anti-teiste
În Testamentul său, Jean Meslier nu se limitează la a nega existența lui Dumnezeu, ci atacă religia ca pe un aparat politic de opresiune. Ideile sale centrale au fost:
Alianța dintre Altar și Tron: El a demonstrat cum regii și preoții se protejează reciproc pentru a exploata poporul. Preoții folosesc frica de iad pentru a-i face pe oameni supuși, în timp ce regii folosesc armata pentru a proteja privilegiile Bisericii.
Sursa citatului radical: În manuscris, el menționează dorința unui om simplu din popor, care spunea că lumea va fi fericită doar când „toți marii pământului și toți nobilii vor fi spânzurați și strangulați cu măruntaiele preoților”. Această idee brută a fost preluată ulterior în 1772 de filosoful Denis Diderot, care a șlefuit-o sub formă de versuri în poemul său anticlerical Les Éleuthéromanes.
Moștenirea istorică: După moartea sa, textul a fost copiat în secret și a circulat pe ascuns, influențând profund marii gânditori ai Iluminismului și devenind, câteva decenii mai târziu, un motor ideologic violent pentru revoluționarii radicali din timpul Revoluției Franceze.
Când Meslier a murit în 1729, el a lăsat în casa lui parohială trei copii identice ale manuscrisului, scrise mărunt de mână și adresate oficialilor justiției locale, dar și enoriașilor săi. Când autoritățile bisericești și judecătorii regali din regiune au deschis pachetul și au citit atacul violent la adresa lui Dumnezeu și a regelui, s-au îngrozit. Ordinul oficial a fost clar: manuscrisul trebuia confiscat, ascuns și distrus pentru ca nimeni să nu afle vreodată de el.
Copiile ilegale și „piața neagră” a cărților (Anii 1730–1750)
Unii grefieri și oficiali de la tribunalul local, uimiți sau fascinați de ceea ce citeau, nu au distrus totul. În secret, au început să facă copii transcrise de mână. În Franța acelei epoci exista un „underground” literar. Copiile scrise de mână ale cărților interzise erau vândute pe bani grei sub tejghea aristocraților curioși, libertinilor și intelectualilor rebeli. Poliția regelui vâna aceste manuscrise, dar cererea era uriașă.
Intrarea în scenă a lui Voltaire (1735–1762)
În anul 1735, filosoful Voltaire a reușit să cumpere o astfel de copie ilegală, plătind un preț foarte mare pentru ea. Când a citit textul preotului, a fost șocat de furia scrierii, dar și profund impresionat, numindu-l pe Meslier „un om de un merit rarisim”. Totuși, Voltaire a realizat că textul original (de peste 1.000 de pagini) era prea lung, repetitiv și, cel mai important, mult prea periculos. Meslier cerea moartea regilor și distrugerea totală a Bisericii, în timp ce Voltaire voia doar reformă și toleranță.
Ce a făcut Voltaire? A comis o găselniță editorială faimoasă: A tăiat masiv din text și a publicat în secret, în 1762, o versiune modificată și mult mai scurtă numită „Extras din sentimentele lui Jean Meslier”.
L-a cenzurat pe Meslier: Voltaire a șters toate fragmentele în care preotul spunea clar că Dumnezeu nu există. L-a transformat pe Meslier, în mod fals, dintr-un ateu convins într-un deist (cineva care crede în Dumnezeu, dar urăște preoții și corupția bisericii), exact ca Voltaire însuși.
Preluarea de către Diderot și Baronul d’Holbach
Această variantă editată de Voltaire a explodat în popularitate și a ajuns la ceilalți mari filosofi ai Iluminismului.
Denis Diderot: A citit textul, a fost fascinat de substratul lui extrem de radical și a preluat esența acelei dorințe violente din popor menționate de Meslier (faza cu intestinele preotului și gâtul regelui), transformând-o în versuri în scrierile sale.
Baronul d’Holbach: El a fost primul filosof din Paris care a recunoscut deschis că este ateu. D’Holbach a preluat textul lui Meslier, l-a combinat cu propriile sale eseuri atee și l-a publicat clandestin sub titlul „Bunul simț al preotului Meslier”. Această carte a devenit Biblia nedeclarată a mișcărilor revoluționare din Franța.
Textul integral și exact, așa cum l-a scris preotul în nopțile sale secrete, fără modificările făcute de Voltaire, a fost publicat abia mult mai târziu, în 1864, la Amsterdam, de către un istoric olandez. Abia atunci omenirea a putut citi, cu adevărat, primul manifest ateu complet din istoria modernă.
