Un aspect important al exogamiei este că, prin schimb reciproc de femei, se punea capăt războaielor şi duşmăniilor dintre triburi. Când se negocia pacea, unele triburi ofereau părţii adverse atâtea femei, câţi războinici pierduse tribul rival pe câmpul de luptă, pentru a supracompensa pierderile demografice. La papuaşii kiwai, bunăoară, se practica următorul obicei, numit „stingerea focului“: dacă propunerea de pace a fost acceptată, câţiva bărbaţi şi femei se duceau în satul inamic și acolo bărbaţii îşi rupeau reciproc cuţitele, iar femeile vizitatorilor se culcau cu bărbaţii-gazdă. Urma o vizită de răspuns, care se desfăşura în acelaşi mod; într-un final, rudele apropiate ale celor căzuţi în luptă primeau din tabăra adversă fete drept soţii [Eibl-Eibesfeldt, 1975/2009, p. 308]. Aceste recompense şi schimburi reciproce de femei asigurau o anumită pace între comunităţi, fiindcă era deja inoportun și nejustificat să încerci să extermini comunităţi „ale căror femei sunt fetele noastre şi ale căror fete sunt potenţialele noastre soţii” [Deliège, 2007, p. 263].
Un alt exemplu îl oferă aborigenii amazonieni din tribul yanomami, a căror populație e divizată în peste 200 de sate; aceștia sunt recunoscuți pentru gradul foarte înalt de agresivitate și frecventele lupte dintre comunități. Se întâmplă însă că bărbații din două sate învecinate creează parteneriate, se căsătoresc cu fiicele sau surorile noilor parteneri și consolidează în așa mod o alianță războinică; această alianță e un fel de „bandă de cumnați” (band of brothers-in-law), membrii ei participând deja în comun la raiduri asupra altor sate, străine lor. Se presupune că asemenea alianțe, fondate pe căsătorii între comunitățile învecinate, au stat la originea prieteniilor între bărbații neînrudiți, aceasta fiind o adaptare utilă pentru evoluția ulterioară a societăților umane [Macfarlan et al., 2014].
Principii asemănătoare de formare a coalițiilor bărbătești au fost identificate și la alte triburi sud-americane, cum ar fi waorani (din Ecuador); parteneriatele războinice dintre ei sunt bazate pe relații de rudenie și sunt motivate de interesele și oportunitățile legate de mariaj [Macfarlan et al., 2018]. Iar dacă se iscau conflicte între membrii aceleiași uniuni tribale, tot femeile adeseori le potoleau. Există numeroase tradiţii de potolire a spiritelor războinice atunci când în conflict sunt implicaţi bărbaţi din aceeaşi comunitate, din clanuri vecine sau înrudite. În asemenea cazuri, femeile pur şi simplu pășesc între bărbaţii care se luptă şi aceştia, pentru a nu răni vreo femeie, se opresc din agresiune. Astăzi, aceste intervenţii directe ale femeilor s-au păstrat sub formă de ritualuri de împăciuire. De exemplu, la unele etnii caucaziene femeia – de regulă, o mamă – îşi scoate baticul de pe cap şi îl aruncă în mijlocul bărbaţilor care s-au adunat să se războiască. Tradiţia cere ca bărbaţii să înceteze imediat lupta.
Triburile care se dușmăneau erau puse în situaţia de a alege: sau să tolereze căsătoriile în afara grupului, care pavau calea spre toleranţa intergrupală și făceau mult mai probabile relaţiile paşnice, sau să se izoleze identitar şi să rişte să moară în afara graniţelor acelui grup [Davie, 1929/2003, p. 197; Stone, 1997]. Sau, după cum s-a exprimat succint antropologul englez Sir Edward B. Tylor, membrii triburilor sălbatice aveau în față o alternativă simplă: „să aleagă mariajele în afara grupului sau să fie omorâți în afara grupului” [Tylor, 1889, p. 267]. Odată cu sporirea densității demografice şi apropierea teritorială dintre diverse populaţii, a prevalat prima opţiune. Iată de ce tradiţiile schimbului de femei nu au dispărut niciodată şi au dominat relaţiile diplomatice dintre triburi, apoi dintre curţile regale din toate epocile şi zonele geografice, ele asigurând trăinicia alianţelor politico-militare, partea simbolică a gestului depăşind-o în timp cu desăvârşire pe cea biologică.
(va urma)
