
Creierul uman este programat să clasifice și să creeze ierarhii, să structureze lucrurile pe categorii clare şi să le asocieze cu fenomene şi stări concrete, pozitive sau negative. E potrivit în acest sens un citat al psihologului american Gordon Allport, care a scris, în mult apreciata sa lucrare „Natura prejudecăţii„ (The Nature of Prejudice), următoarele: „Mintea umană e nevoită să gândească cu ajutorul categoriilor. (…) Odată formate, categoriile stau la baza raţionalizării normale. Nu putem evita acest proces. Viaţa ordonată depinde de el” [Allport, 1954, p. 20]. Această aptitudine cognitivă ne-a fost transmisă pe cale evolutivă, prin selecție naturală, fiindcă aptitudinea de a ne orienta imediat după categorii simplifică enorm traiul indivizilor într-o complexitate debordantă a vieţii sociale.
Acestea nu sunt consideraţii de ordin teoretic doar, ci concluzii bazate pe cele mai recente studii de neurobiologie. În unul dintre aceste studii, un colectiv de cercetători britanici, israelieni şi americani au clarificat modul în care realităţile lumii din jur sunt grupate pe categorii în creierul nostru, stabilind că există înlănțuiri din mii de neuroni responsabili de memorarea informaţiei clasificate pe categorii. Cu alte cuvinte, creierul înmagazinează cunoștințele pe rafturi, creierul gândeşte conceptual, la propriu; în baza câtorva trăsături fragmentare tipice (un element distinct, un sunet, o culoare, un contur), orice obiect sau persoană este clasificată într-o categorie mai largă. Fiecare dintre stimulii care ajung în atenţia noastră sunt imediat clasificaţi pe categorii de grupurile de neuroni responsabili de memorarea anume a acelor categorii de stimuli [Quiroga et al., 2013].
După toate evidențele, specia umană a moştenit aceste modele cognitive de la strămoşii arhaici, de la alți hominini, care, de asemenea, demonstrau reacții stereotipe, manifestau xenofobie și viețuiau conform unor norme tribale puternic înmagazinate în natura lor instinctivă. De altfel, un prim indiciu al existenţei stereotipurilor native este prezenţa unor reacţii stereotipe la copiii mici. Din această categorie de reacţii face parte capacitatea pruncilor de doar şase luni de a delimita răul de bine. Descoperirea îi aparţine lui Paul Bloom, profesor de psihologie la Infant Cognition Center al Universităţii Yale din Connecticut (SUA) și unul dintre specialiştii contemporani notorii în materie de ştiinţe cognitive, care şi-a prezentat concluziile într-un articol de excepţie, cu un titlu incitant – „Viaţa morală a bebeluşilor” (The Moral Life of Babies).
Savantul a constatat – în baza unor experimente cu afișarea de obiecte şi imagini care reprezintă, în opinia maturilor, binele şi răul – că, în majoritatea absolută a cazurilor (80%), bebeluşii au ştiut să identifice imaginile cu încărcătură pozitivă, deosebindu-le de cele cu încărcătură negativă, demonstrându-se astfel prezenţa la ei a unor fundamente morale native şi a capacităţii de a judeca acţiunile altora. Experimentele lui Bloom atestă funcţionarea la om a unor stereotipuri biologic determinate, care facilitează orientarea rapidă şi evaluarea corectă a situaţiei de la cele mai fragede etape ale vieţii, în baza unor criterii simple şi clare (cu toate că incomplet elucidate).
(va urma)
În România, cartea o găsiți aici:
În Republica Moldova, aici:https://librarius.md/…/primordialismul-etnic-tribalism…






