Pentru simpla împărțire a unor manifeste anticomuniste, un student la litere și filozofie a primit douăzeci de ani de muncă silnică. În Ianuarie 1950, Securitatea îl aresta la Craiova pe Cicerone Ionițoiu, unul dintre liderii tineretului universitar național-țărănist și un colaborator apropiat al lui Iuliu Maniu și Nicolae Penescu. Fusese deja reținut în mai multe rînduri după marea manifestație pro-monarhistă din 8 Noiembrie 1945 și în timpul campaniei electorale din 1946, executînd o primă pedeapsă de un an de închisoare în 1948. Noua sentință pronunțată de Tribunalul Militar Craiova în Toamna anului 1950 îl includea într-un lot de tineri acuzați de complot împotriva securității statului, transformîndu-l într-un deținut periculos în ochii noului regim.
A urmat un deceniu și jumătate de transferuri continue prin cele mai dure puncte ale sistemului concentraționar românesc. Ionițoiu a trecut prin celulele de tranzit de la Jilava și Văcărești, prin coloniile de muncă forțată de la Canalul Dunăre-Marea Neagră — la Capul Midia, Peninsula și Poarta Albă —, precum și prin galeriile miniere de plumb de la Baia Sprie sau temnițele de la Gherla și Aiud. În ciuda regimului sever de izolare și a condițiilor inumane, el a transformat anii de detenție într-un efort metodic de memorare a numelor, sentințelor și împrejurărilor în care muriseră colegii săi de celulă. Eliberat în 1964 în baza decretelor generale de grațiere, s-a întors într-o societate complet transformată, fiind angajat ca muncitor necalificat și ținut sub supraveghere informativă strictă prin dosare deschise de Securitate.
Hărțuit permanent și împiedicat să își practice profesia, Ionițoiu a reușit să părăsească țara în Noiembrie 1979, stabilindu-se în Franța, în urma intervențiilor diplomatice internaționale și a demersurilor inițiate de organizații pentru drepturile omului. Stabilit într-un apartament modest din Paris, el a refuzat să își trăiască exilul în pasivitate și s-a dedicat unei misiuni de o amploare uriașă: cartografierea sistematică a întregului aparat represiv din România comunistă. Fără finanțări instituționale și fără acces la arhivele clasificate de la București, Ionițoiu a început să adune mii de scrisori, memorii, extrase din presă și mărturii directe ale refugiaților români din întreaga Europă și din Statele Unite.
Timp de trei decenii de muncă solitară, biroul său din Paris a funcționat ca o arhivă paralelă a Gulagului românesc. A redactat manual peste 80.000 de fișe biografice individuale, consemnînd datele nașterii, profesiile, tribunalele militare care pronunțaseră pedepsele, locurile de execuție și gropile comune unde fuseseră aruncate victimele. Această bază de date fără precedent s-a concretizat într-o serie de lucrări de referință, printre care „Albumul martirilor”, „Cartea de Aur a rezistenței românești” și, mai ales, cele unsprezece volume din „Dicționarul victimelor comunismului”. În timp ce regimul de la București susținea în fața organismelor internaționale că în România nu existau deținuți politici, cărțile publicate de Ionițoiu în Occident ofereau liste complete cu mii de nume verificabile.
După 1989, fișele și volumele redactate la Paris au devenit sursa primară indispensabilă pentru istorici, pentru cercetătorii de la CNSAS și pentru fondatorii Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet. Cicerone Ionițoiu s-a stins din viață la Paris în Ianuarie 2014, la vîrsta de 89 de ani, după o viață împărțită între celulele de anchetă din țară și masa de lucru din exil. Fără baze de date computerizate în primii ani și bazîndu-se doar pe rigoarea fișierelor de carton scrise de mînă, fostul deținut a demonstrat că perseverența unui singur om poate salva de la ștergere destinele a zeci de mii de victime condamnate de un regim la uitare.
Sursa: Istoria la Culcare
