Cu câteva zile înainte să fie ucis, Ioan Petru Culianu și-a pus niște hârtii la adăpost. Profesorul român de la Universitatea din Chicago primise amenințări și îi ceruse unui coleg să păstreze documentele. Pe 21 mai 1991, la 41 de ani, a intrat în toaleta bărbaților din Swift Hall, clădirea Divinity School. Acolo, într-o cabină încuiată, cineva l-a împușcat o singură dată în ceafă. Ucigașul a plecat fără să fie identificat.
Primele săptămâni ale anchetei au produs mai multe întrebări decât răspunsuri. Portofelul, ceasul și inelul lui Culianu rămăseseră asupra lui, astfel că poliția a exclus jaful. Nu existau martori, arma nu fusese găsită, iar anchetatorii nu aveau un mobil cunoscut. Presa americană relata atunci că împușcătura fusese probabil trasă de sus, din cabina alăturată. Precizia loviturii avea să alimenteze ulterior ideea unui asasin profesionist, dar poliția din Chicago nu a confirmat această concluzie; la câteva săptămâni după crimă, un comandant al anchetei spunea chiar că modul de operare nu semăna neapărat cu un „hit” profesionist.
La 41 de ani, Culianu se afla într-un moment de ascensiune academică: predase în Europa, lucra la Universitatea din Chicago, publicase numeroase cărți și sute de articole și tocmai îi apăruse un nou volum. Presa americană nota că urma să avanseze în ierarhia universitară în vara acelui an. În paralel, însă, scrisul său românesc devenise tot mai politic. Motivul pentru care suspiciunile s-au îndreptat repede spre politică se afla în ceea ce publicase înainte de moarte.
De la sfârșitul lui 1989 până în decembrie 1990, el scrisese în săptămânalul newyorkez „Lumea liberă românească” texte foarte critice despre evoluțiile politice din România după căderea lui Ceaușescu. În articole și interviuri ataca atât continuitățile pe care le vedea între vechile structuri comuniste și noua putere, cât și naționalismul extremist și tradiția legionară.
Din vara lui 1990 au început să apară amenințări cu moartea. Familia și prietenii au declarat după crimă că el devenise suficient de îngrijorat încât să schimbe încuietorile biroului și, cu numai patru zile înainte să moară, să renunțe la o călătorie în România, unde voia să-și vadă mama.
De aici s-au născut două dintre cele mai cunoscute ipoteze: implicarea unor oameni proveniți din fosta Securitate sau răzbunarea unor cercuri românești de extremă dreaptă din exil. Jurnalistul Ted Anton, care a investigat cazul ani de zile, a reconstruit aceste piste în cartea „Eros, Magic, and the Murder of Professor Culianu”. Andrei Oișteanu a arătat ulterior că amenințările primite de Culianu foloseau un limbaj naționalist și că savantul atacase deschis Mișcarea Legionară. Dar aceste elemente indică posibile motive, nu autorii crimei. Niciuna dintre ipoteze nu a produs o identificare publică a ucigașului sau o condamnare.
Dosarul a devenit și mai complicat printr-o altă poveste, mult mai apropiată de mediul universitar. Culianu fusese discipolul și executorul literar al lui Mircea Eliade. În ultimii ani ajunsese însă să confrunte mai direct documentele despre apropierea lui Eliade de Mișcarea Legionară în anii 1930. Istoricul american Bruce Lincoln a dezvăluit că hârtiile pe care Culianu le încredințase unui coleg înainte de moarte conțineau traduceri ale unor articole legionare ale lui Eliade și documente legate de încercarea de a le publica. Lincoln consideră că aceste materiale deschid o altă posibilă explicație pentru amenințările primite de Culianu.
Documentele erau legate de un conflict editorial real: Culianu încercase să facă publice texte compromițătoare pentru imaginea politică a mentorului său, iar proiectul întâmpinase opoziție. Dar legătura dintre acel conflict și asasinat nu a fost demonstrată. Lincoln însuși discută posibilități, nu o soluție judiciară, iar identitatea celui care a apăsat pe trăgaci rămâne necunoscută.
FBI a participat la anchetă, inclusiv printr-un agent vorbitor de română, iar FBI Vault păstrează astăzi trei părți ale dosarului Culianu. Nici acestea nu au produs, în spațiul public, răspunsul așteptat. Arhiva Universității din Chicago descrie și astăzi cazul drept nerezolvat, iar cercetările academice recente continuă să vorbească despre teorii concurente, nu despre o crimă elucidată. Certitudinile se opresc, practic, la ușa toaletei din Swift Hall: data, locul, un singur glonț și un atacator care a dispărut.
Cu puțin timp înainte de moarte, Culianu avea proiecte academice, cărți în lucru și planuri de vară alături de logodnica sa. Un coleg îl văzuse chiar înainte de împușcătură vorbind despre viitor. Peste câteva minute era mort. La mai bine de trei decenii distanță, întrebarea din centrul cazului a rămas aceeași: nu ce teorii pot explica asasinatul, ci care dintre ele poate fi dovedită. Până astăzi, niciuna nu a trecut acel prag.
