Ridicat din ruinele Imperiului Otoman aflat în declin, el a preluat conducerea mișcării naționale și a transformat noua republică într-un stat laic, modern și orientat spre Occident. Pentru el, schimbarea nu putea fi rezultatul unor negocieri nesfârșite sau al unei tranziții lente. O societate marcată de secole de tradiție otomană avea nevoie de o transformare profundă și zguduitoare pentru a intra în modernitate. Guvernul kemalist a reconstruit din temelii legislația națională, preluând codul civil din Elveția și dreptul penal din Italia. Toate instituțiile statului au fost reorganizate riguros după tiparul european.
În mai puțin de un deceniu, califatul a fost desființat, iar educația a fost trecută sub controlul unitar al statului. Scrierea otomană bazată pe alfabetul arabo-persan a fost înlocuită complet cu alfabetul latin, purtarea fesului a fost eliminată din viața publică oficială, iar femeile au primit noi drepturi civile și politice. Marea tragedie a acestei viziuni a constat în convingerea că libertatea poate fi impusă exclusiv de sus. În timp ce elibera Turcia de sub dominația trecutului, Atatürk a legat-o indisolubil de propria sa figură. Cultul personalității de stat s-a consolidat rapid și a continuat mult după moartea sa. Chipul său străjuiește și astăzi școlile, instituțiile publice și aversul fiecărei bancnote turcești moderne. A fost prețul unei transformări radicale, care arată că marile revoluții se nasc uneori din voința implacabilă a unui despot luminat.
