Când Franța a fost eliberată de Germania în 1944, furia de pe străzi a fost îndreptată în principal împotriva femeilor care aveau relații romantice sau sexuale cu soldați germani. Francezii au numit acest lucru „cooperare orizontală”. După război, gloate furioase le-au târât pe aceste femei în piețe, le-au bătut și le-au ras capul drept insultă. Aproximativ 20.000 de femei au suferit un astfel de tratament brutal și oribil.
Totuși, o analiză mai atentă a acestui act dezvăluie că întreaga situație era plină de ipocrizie.
Adevărul este că majoritatea germanilor de rând nu au participat la mișcarea de rezistență împotriva naziștilor. Pur și simplu voiau să supraviețuiască. Când Germania a fost învinsă și panica bruscă s-a răspândit printre oameni, cei care tăcuseră timp de patru ani au vrut cu disperare să arate patriotism față de țara și poporul lor. Atacarea femeilor care se culcau cu inamicul era o modalitate ușoară pentru lași de a părea luptători curajoși ai rezistenței.
De asemenea, era extrem de nedrept. Oamenii de afaceri bogați care acumulaseră averi uriașe aprovizionând mașina de război nazistă au rămas în mare parte nepedepsiți. Gloate furioase au vizat doar femeile sărace în atacurile lor. Multe dintre aceste femei erau mame singure sau servitoare care se culcaseră cu soldați germani doar pentru a primi rații de hrană, cărbune pentru iarnă sau protecție pentru a-și împiedica copiii să moară de foame.
Chiar și soldații americani și britanici care au sosit în luptă au fost șocați de această violență fără lege și au vorbit ulterior despre ea. Acesta este un exemplu clasic de cât de repede își poate pierde societatea mintea limpede după ani de frică de moarte…
De ce s-au comportat francezii ca niște nebuni după sfârșitul războiului din 1945, bătând femei pe străzi?
