Un stilou încărcat cu o substanță toxică a devenit una dintre probele celei mai spectaculoase operațiuni de contraspionaj din Războiul Rece. Matei Pavel Haiducu fusese trimis să-i reducă definitiv la tăcere pe scriitorii Paul Goma și Virgil Tănase, exilați la Paris. În loc să execute ordinul, agentul s-a prezentat serviciilor franceze. Nu și-a avertizat pur și simplu țintele și nu a dispărut: a acceptat să joace mai departe rolul ucigașului, pentru ca Bucureștiul să creadă că misiunea avansa.
Născut Matei Pavel Hirsch, Haiducu aparținea informațiilor externe ale Securității și trăia în Franța din 1975 sub o identitate de acoperire. Activitatea sa privea în special spionajul industrial și tehnologic. Fiind integrat în societatea franceză și neavînd statut diplomatic, putea executa operațiuni pe care regimul nu dorea să le lege oficial de România.
La 13 Ianuarie 1982, generalul Nicolae Pleșiță, conducătorul spionajului extern, i-a transmis ordinul de a-i „lichida” pe Goma și Tănase. Cei doi atacau public dictatura lui Ceaușescu, iar condiția esențială a misiunii era ca implicarea Bucureștiului să nu poată fi demonstrată.
Haiducu a contactat Direcția franceză de Supraveghere a Teritoriului, DST, și a predat informațiile și mijloacele primite pentru atentat. Francezii nu s-au limitat la protejarea disidenților. L-au transformat într-un agent dublu, capabil să păstreze legătura cu superiorii și să le transmită impresia că operațiunea continua.
Potrivit reconstituirilor bazate pe mărturiile participanților, tentativa împotriva lui Goma a fost simulată într-un local: băutura în care fusese pusă otrava a fost răsturnată „din greșeală” de un om care colabora cu serviciile franceze. În felul acesta, DST putea proteja ținta fără să-i dezvăluie imediat Securității că Haiducu schimbase tabăra.
Lovitura principală a venit la 20 Mai, cînd Virgil Tănase a dispărut la Paris. Presa a vorbit despre răpire și posibil asasinat, iar autoritățile au întreținut incertitudinea. În realitate, scriitorul fusese ascuns de DST în Bretania. François Mitterrand și-a amînat vizita planificată în România, transformînd cazul într-o confruntare diplomatică directă cu Ceaușescu.
Crezut încă loial, Haiducu s-a întors în România și a reușit să-și scoată familia din țară. La sfîrșitul Verii, Tănase a reapărut, iar agentul și cele două presupuse victime au prezentat public operațiunea. Regimul fusese compromis: nu doar că ordinul eșuase, dar executantul ajutase contraspionajul francez să transforme tentativa de asasinat într-o capcană politică.
Haiducu a fost condamnat la moarte în lipsă și a trăit apoi în Franța sub numele Mathieu Forestier. Și-a intitulat memoriile „Am refuzat să ucid”, formulă care a fixat imaginea agentului salvat de propria conștiință.
Gestul său a protejat două vieți, dar nu șterge anii în care lucrase pentru spionajul regimului. Nu poate fi stabilit cu certitudine cît au cîntărit scrupulele morale, teama de eșec sau dorința de a-și salva familia și de a schimba tabăra. Cert este rezultatul: omul ales de Securitate pentru o crimă politică le-a oferit țintelor sale arma necesară pentru a expune metodele Bucureștiului.
