În 1994, rangerul australian David Noble cobora printr-un defileu greu accesibil din Parcul Național Wollemi cînd a observat un grup de arbori pe care nu îi putea identifica. A luat cîteva fragmente pentru a le arăta specialiștilor, fără să știe că descoperise o specie necunoscută științei moderne și considerată dispărută de foarte mult timp.
Arborele a primit numele de Wollemia nobilis, în onoarea locului și a celui care l-a găsit. Deși este numit frecvent „pinul Wollemi”, nu aparține pinilor propriu-ziși, ci familiei Araucariaceae, un grup de conifere cu o istorie de aproximativ 200 de milioane de ani. Pînă atunci, rudele sale erau cunoscute în principal din fosile.
Pinul Wollemi poate ajunge la aproape 40 de metri înălțime și dezvoltă adesea mai multe trunchiuri pornite de la aceeași bază. Scoarța sa are un aspect neobișnuit, acoperit cu mici formațiuni rotunjite, asemănătoare unor bule. Frunzele plate sunt așezate ordonat pe ramuri, oferindu-i un aspect diferit de cel al coniferelor întîlnite în mod obișnuit.
Populația naturală ocupă numai cîteva grupuri aflate într-o zonă restrînsă din New South Wales. Datele publicate de autoritățile australiene în 2024 indicau doar 46 de arbori adulți și 43 de exemplare tinere în sălbăticie. Numărul redus și apropierea dintre arbori fac ca întreaga specie să fie vulnerabilă la incendii, secetă și boli ale rădăcinilor.
Locul exact în care cresc arborii nu a fost făcut public. Accesul este permis numai unor cercetători și angajați autorizați, care trebuie să respecte reguli stricte de igienă pentru a nu transporta în canion microorganisme periculoase prin solul lipit de încălțăminte. Chiar și o vizită neautorizată ar putea afecta puieții fragili sau răspîndi boli între exemplare.
Pentru ca supraviețuirea speciei să nu depindă de un singur canion, pinul Wollemi a fost înmulțit în grădini botanice și colecții din numeroase țări. Astfel, arborele poate fi văzut astăzi de public, în timp ce populația sa naturală rămîne ascunsă și atent monitorizată. Descoperirea lui arată că unele plante cunoscute cîndva numai din fosile pot continua să existe în locuri izolate, ferite de observația oamenilor.
